Piloti celebri ai Romaniei: Alexe de Vassal (1910-2006)

In ziua de astazi, cand te gandesti la piloti din Romania, te blochezi la Viteza in Coasta si la Campionatul National de Raliuri. Atat, nimic mai mult. Si daca dorim sa vedem si sa admiram maiestria pilotilor romani, trebuie sa privim in istoria motorsportului nostru, in perioada interbelica, acum aproape 70 de ani. In aceasta perioada, nume precum Petre Cristea sau Jean Calcianu erau pe buzele tuturor, adevarati eroi pe 4 roti care obtineau victorii nationale si internationale. Acestora li se alatura si Alexe de Vassal, ultimul print al automobilismului din Romania cu sange nobil, suprasaturat de curaj.

Alexe de Vassal s-a nascut pe 15 aprilie 1910 la Odesa si s-a mutat impreuna cu familia sa in Romania, 7 ani mai tarziu. Familia din care se tragea Alexe era una nobila, foarte instarita, avandu-l la baza pe Contele de Vassal din Franta. Tatal lui Alexe de Vassal era in anii '20 importator in Romania al masinilor General Motors si un cunoscut in lumea mondena, fiind totodata si un pilot de raliuri. El a reusit sa-i obtina lui Alexe permisul de conducere la varsta de 15 ani, prima lui cursa fiind chiar Turul Romaniei in 1925.

Dupa 1930, Alexe de Vassal participa constant la toate competitiile automobilistice din Romania si in 1936 castiga Cupa Carpatilor, in 1938 obtine locul secund in Circuitul Unirea si in 1948 invinge in Marele Premiu al Republicii Populare Romane. Ultima sa cursa oficiala a fost tot in 1948, cand reuseste sa obtina victoria in Marele Premiu al Bucurestiului, pe 1 noiembrie.

Pe langa activitatea sa ca pilot, Alexe de Vassal a fost un important personaj care a promovat industria auto si cea a sportului cu motor in tara noastra. Este unul dintre fondatorii Federatiei Romane de Automobilism si Motociclism si pana in ziua mortii a fost Vicepresedinte de onoare al ACR.

Alexe de Vassal spunea in 1983, la varsta de 72 de ani:

In anii mei cei mai tineri am fost atras nu numai de automobilism, ci si de sporturile nautice. Mi-a placut iahtingul, participand chiar la unele concursuri internationale, cum a fost acela de iole si de star, din vara lui 1939, de la Istanbul. Mai tarziu, prin 1958-1960, m-am ocupat de sporturile nautice cu motor. Impreuna cu alti cativa entuziasti, am pus bazele primelor cluburi de hidroglisoare. Unii bucuresteni isi amintesc, probabil, de acei "papuci zburatori" care lunecau vara, cu doua decenii in urma, pe apele Herastraului. La volanul acelor ambarcatiuni se aflau tineri piloti formati in micile cluburi infiintate de noi.

In perioada 1925-1930, tatal meu, pilot amator, era nelipsit de la intrecerile marii competitii numite Turul Romaniei. Era un fel de raliu de mare distanta, care incepea si se sfarsea la Bucuresti, dupa ce concurentii parcurgeau cate 2500-3000 de kilometri. Pe parcurs se organizau probe speciale la Feleac, in Maramures si in alte locuri. Intrecerea avea un parfum de aventura, concurentii luptandu-se voiniceste cu masinile lor care se defectau, cu intemperiile, cu gropile si cu praful drumurilor din acele timpuri. Inca nici nu iesisem bine din anii copilariei, cand tata m-a luat cu el, ca membru al echipajului, in Turul Romaniei. Parca vad si acum masina noastra de concurs, un Oakland de serie, cu motor de sase cilindri, cu supape laterale, care abia dadea 42 de cai din cilindreea de 3 litri. O data am castigat, iar de cateva ori am sosit pe locurile doi si trei. Era o performanta, avand in vedere lungimea traseului si numarul mare de concurenti - cate 80 sau 100 de echipaje la start.

In acea epoca, atat la noi in tara, cat si peste hotare, echipajele erau formate din 3 sau 4 persoane. Mecanicii nu ramaneau ca astazi in masinile de asistenta, ci faceau parte din echipaj, calatorind pe intregul traseu, in automobilul de concurs, alaturi de pilot si de ceilalti pasageri. In 1936, cand am castigat Cupa Carpatilor, la volanul unui Chevrolet de 3100 cmc. de 40 cp, coechipierii mei au fost Gheorge Gheorghiu Hill si inginerul Alexandru Costa-Foru.

Fritz Werneck (stanga) cel care a condus acelasi BMW ca si Alexe de Vassal, alaturi de Petre Cristea, castigatorul competitiei Eifelrennen de pe Nurburgring, in 1939.

In activitatea mea competitionala i-am avut ca adversari pe unii piloti ale caror nume este inscris cu litere de aur in istoria sportului cu motor romanesc: Alexandru Papana, Jean Calcianu si Petre Cristea. 'Trucu' Petre Cristea mi-a fost adversar si coechipier. Impreuna cu el, cu John Ferekide si cu un mecanic, am luat startul in 1938 in Raliul Monte-Carlo pe un Ford V8. Am plecat din Atena, pe o vreme destul de blanda, dar n-am ajuns decat pana la Gyor, in Ungaria, unde am abandonat din cauza unei axe planetare care s-a defectat. Peste zece ani, in ziua de 6 iunie, aveam sa fiu adversarul lui Petre Cristea si al lui Jean Calcianu, pe circuitul de la Sosea, in Marele Premiu al Republicii Populare Romane. Trucu (Petre Cristea) pilota un BMW de 2 litri, proprietatea lui Petre Iscu, iar eu dispuneam tot de un BMW, de aceeasi cilindree, proprietatea Federatiei Romane de Automobilism si Motociclism. Era o masina adusa din Germania, cumparata de la vaduva doctorului Fritz Werneck, un excelent pilot, care concurase de multe ori si in Romania.

Marele Premiu al R.P.R 6 iunie 1948: Alexe de Vassal in fata la bordul unui BMW 315/328 Spezial modificat de Werneck, in spate este Petre Cristea tot cu un BMW 328, cu grila standard.

Asadar, m-am asezat alaturi de adversarii mei pe grila de start, am luat plecarea si... am invins. In acelasi an 1948, peste cinci luni, tot cu un BMW, am castigat Marele Premiu al Bucurestiului, invingandu-l pe Alexe Gheorghiu care pilota o puternica Alfa-Romeo cu compresor. Apoi mi-am incetat activitatea competitionala de pilot, continuand insa sa raman in mijlocul sportului automobilistic, in calitate de organizator, de sprijinitor al initiativelor menite sa contribuie la propasirea acestei activitati.

Mi-a placut sa ma ocup si de bricolarea unor masini. Ajutat de cativa meseriasi priceputi (printre care fratii Homos), am construit in 1936 un automobil de curse care mi-a dat mari satisfactii. Pe un sasiu de Steyr 12, am plasat o caroserie aerodinamica, frumoasa si usoara, cu suspensie independenta la toate cele patru roti: in fata, suspensia era luata de la o Lancia Lambda, iar in spate era de Steyr. Am echipat masina cu un motor Ford V8 de 3.6 litri, supraalimentat cu compresor. Carburatorul era din seria celor utilizate atunci la masinile ce alergau in cursele de la Indianapolis. Axul cu came special, carburatorul, compresorul si toate celelalte faceau ca motorul sa ajunga pana la 140-145 cp, pentru o greutate a masinii de 950 kg. Intr-o proba organizata pe soseaua Ploiesti-Campina, masina a atins viteza de 180 km/h. Pentru anul 1936 era o performanta! Intr-un Mare Premiu al Bucurestiului, aceeasi masina, pilotata de Renato Ferrero, imediat dupa start, pe o distanta de numai 150 de metri, a luat un avans de 50 de metri fata de adversarele sale.

Alexe de Vassal la bordul masinii cu sasiu Steyr si motor Ford V8 capabila sa atinga 180 km/h.

O alta masina de care imi amintesc cu placere este un Ford V8, model 1934. Cand am cumparat-o, masina participase la patru editii ale Raliului Monte Carlo si la o editie a lui Giro d'Italia, pilotata de Alexandru Berlescu. Eu i-am modificat caroseria de cateva ori si am echipat-o cu un diferential blocabil suta la suta, care, in unele imprejurari, facea minuni. Tin minte ca intr-o iarna, in ajunul Anului Nou 1947, am plecat spre Busteni, pe o sosea ca sticla. Cand am ajuns la Posada, am constatat ca circulatia era blocata, un sir lung de masini, in special camioane, fiind oprite pe dreapta, deoarece nu mai puteau inainta. M-am oprit si eu, pe partea stanga, cu doua roti pe gheata soselei si cu doua pe acostamentul acoperit cu pietris. Cativa soferi au venit spre mine recomandandu-mi sa ma intorc la Bucuresti. Nu le-am ascultat sfatul. Am pornit motorul si... am demarat ca din tun, ajutat de diferentialul pe care il blocasem pe loc, printr-o simpla manevra de la bord.

Nu stiu exact, dar cred ca aceasta masina se mai afla si astazi in functiune. Eu am condus-o timp de 30 de ani, parcurgand cu ea... un milion o suta de mii de kilometri!