Pe tocuri la volan: Cand se strica masina...

Ca pacane, troncane, ca miroase a benzina sau indiferent ce alte probleme ar avea masina mea, un lucru stiu sigur. Ca nu ma pricep la asa ceva. Nu am invatat niciodata in scoala ce e ala ABS, de ce e buna frana de motor sau ce legatura are consumul de benzina cu stilul meu de a conduce.

Istoria mea la volan a inceput in urma cu mai bine de 10 ani. Si tot de mai bine de 10 ani mi s-a reprosat ca stau cu autoturismul nereparat pana cand ajunge pe platforma la service.

O saptamana am mers cu ea inclinata usor spre dreapta. Se intampla vara trecuta, atunci cand imi lasasem masina parcata mai bine de o saptamana. Stiu, avea deja 5 ani de cand o cumparasem si ma tot chinuiam sa ii fac ceea ce mecanicul meu denumea "articulatia". Cert este ca atunci cand prietenele m-au lasat langa autoturism dupa vacanta petrecuta la mare, mi s-a parut ca arata putin ciudat.

A mai mers cateva zile si cand sa plec la serviciu intr-o dimineata... poc! Am crezut ca s-a rupt in doua. Cobor din masina si fac singurul lucru pe care il cunosc in materie de masini. Sa ma uit la roata. Nu aveam pana. Urc din nou la volan, bag in viteza si dau din nou sa plec. Inca un esec, aceleasi simptome. Sun un prieten, ce sa fac?!, care imi spune ca ar fi bine sa las autoturismul acolo si sa ma indrept spre primul taxi. Ceva s-a rupt, zice el.

A doua zi, avea sa aiba dreptate. Arcurile pe partea dreapta erau rupte, iar mecanicul ma sfatuia sa ajung repede la el. Ma intorc in locul in care abandonasem masina si pana la service, un drum de doar 3 kilometri, mi s-a parut o eternitate. Autoturismul urla la propriu, nu a mai facut niciodata asa.

Dar oare cu ce am gresit? Ma rog, ce mai conteaza?! De stiam, nu cheltuiam toti banii la mare. Nici mainile puse in cap si nici grimasele ciudate ale mecanicilor nu aveau sa ma faca sa-mi dau seama cu ce am gresit. Raspunsul a venit sec: trebuia sa mai trec pe la service din cand in cand. Mult prea tarziu.

Miroase rau a... benzina

La cateva luni de la episodul deja uitat cu arcurile, mirosul de parfum din masina incepea sa se schimbe usor. Era incet, dar sigur inlocuit cu mirosul de... benzina. Unul pregnant care nu aparea doar in momentul in care alimentam.

Nu, nu renuntasem la a-mi aprinde tigara la semafor deschizand larg geamul. Doar ca in acel moment mirosul parea sa fie din ce in ce mai puternic. Iar istoria s-a repetat pret de cateva luni pana cand mi-a venit in minte replica celui de la service: mai treceti pe la noi.

In weekendul urmator m-am decis sa nu dorm mai mult de ora noua si sa pornesc spre acelasi service, acelasi mecanic, dar cu o alta problema. Nu reusesc sa ma dezmeticesc nici acum cand ma gandesc la setul de intrebari, mult prea tehnice pentru mine. Consuma sau nu masina mai mult, au aparut diferiti martori in bord, samd.

Ridic din umeri pana cand mecanicul se hotaraste sa afle singur care sunt noile himere. Se intoarce la mine cu aceeasi fata pe care o mai vazusem in urma cu cateva luni si imi spune ca de data aceasta este destul de grav. Pompa de benzina este stricata. Atat de stricata incat bancheta din spate a masinii este imbibata cu benzina.

Imi vorbeste pe limba mea astfel incat reusesc sa inteleg intr-adevar problemele atunci cand imi spune ca nu faceam deloc bine cand imi aprindeam linistita tigara in autoturism. Factura ma reduce la tacere. Cam 800 de lei o pompa noua si manopera de rigoare.

Flansele amortizoare...astea ce-or mai fi?

N-am inteles niciodata prea bine unde gresesc de ajung sa-mi fac din mecanicul auto cea mai buna cunostinta. Muzica de la interior ma ajuta sa trec mai usor peste problemele masinii, unele care tin de ...articulatii, ca sa ii respect limbajul.

Nici cei doi kilometri pe care zilnic ii parcurg pe un drum neasfaltat, plini de santuri din cartierul meu si nici gropile primavaratice din Bucuresti nu m-au deranjat atat de tare ca pana acum. Simt ca masina nu mai poate fi stapanita uneori. Flansele amortizoare si un joc la caseta de directie. Eee, deja ma pricep, nu?

Autor: Raluca Ivanescu