Cand cerul era limita la BMW: proiectul Goldfish, un Seria 7 cu motor V16 de 6.7 litri

Muzeul BMW din Munchen are propriul depozit, ascuns de ochii publicului, in care zac mai multe bijuterii din cele mai rare si exclusiviste. Pe langa unicul BMW M8 care iese la iveala extrem de rar, pe langa un E34 break M5 si vecin cu un Z3 V12, asteapta cuminte sa vada lumina zilei o masina unica. Un prototip de Seria 7 numit 767iL, o masina capabila sa atinga peste 280 de km/h in 1987.

Se pare ca planurile actuale ale celor de la BMW de a produce o hiper-limuzina mai mare decat Seria 7, posibil numita BMW Seria 9, nu sunt ceva nou. Deoarece bavarezii au mai cochetat cu ideea unei masini spatioase inca din anii '80, atunci cand Dr. Karlheinz Lange, seful departamentului de motoare, a demarat proiectul Goldfish. Impreuna cu un alt specialist, Adolf Fischer, cel care a realizat motorul V12 de 5.0 litri care a fost montat pe Seria 8 si Seria 7, au dat nastere unui prototip interesant.

Masina insa era mai putin importanta pentru ca reprezenta doar un suport pentru motorul nou. In iulie 1987 a inceput dezvoltarea motorului pe baza unui V12 M70 cu pistoane la 60 de grade, dar cu 4 cilindri in plus. Blocul motorului era turnat dintr-un aliaj numit 'high-silicone aluminum' si chiulasele au fost dotate cu cate o singura axa cu came invartite de lant. Motorul astfel rezultat avea 6651 cmc si era cam cu 33 de centimetri mai lung decat un V12 standard.

Motorul a fost testat pe banc in decembrie 1987 si a obtinut rezultate destul de bune. In timp ce un V12 avea 300 cp, acest V16 producea 408 cp la 5200 rpm si 637 Nm cuplu la 3900 rpm. "Odata ce am terminat motorul, am cautat sa gasim masina potrivita pentru el. Si imediat a fost clar ca motorul nu ar fi incaput intr-un E32 Seria 7 fara sa redesenam masina" spunea managerul de proiect, Hanns-Peter Weisbarth pentru Bimmer Magazine in 2011.

Germanii voiau sa produca un BMW Super 7, adica o masina mai mare decat Seria 7 obisnuita, insa au preferat sa modifice o masina de serie. Au luat o caroserie de 750iL si au inceput sa lucreze la ea. Radiatorul din fata a fost montat in spate, in portbagaj, asa cum aveau masinile de competitie IMSA, model 3.0 CSL. Aripile din spate au fost dotate cu niste prize de aer construite din fibra de sticla pentru a trage aer spre radiatoare, care erau acum doua la numar. Partea centrala a portbagajului, cea dintre stopuri, a fost inlocuita cu o grila prin care iesea aerul cald din portbagaj. Asta a insemnat utilizarea unor stopuri mai mici si pozitionarea numarului de inmatriculare jos, pe spoiler. In cele din urma, masina a fost vopsita intr-o nuanta inchisa de auriu, de unde si porecla Goldfish.

Acest Seria 7 unic era dotat cu o transmisie manuala cu 6 rapoarte luata de pe un BMW Seria 8. Cu ajutorul ei, uriasa limuzina care avea sub capota fata un motor V16 de 310 kilograme, atingea 100 km/h in 6 secunde si depasea o viteza maxima de 280 km/h. Era o veste buna pentru clientii potentiali ai acestui model, adica sefi de companii care faceau naveta pe Autobahn, dar motorul avea o singura problema: consumul. Adica avea un consum de 22 de litri in mediul urban, la viteza mica, de 14 litri la 120 la ora si cand depaseai 160, consumul crestea la 28...

Cei trei ingineri care s-au ocupat de proiectul Goldfish, Lange, Fischer si Weisbarth, au stiut de la bun inceput ca limuzina lor s-ar putea sa nu primeasca unda verde pentru productia de serie. Si se pare ca cei de la conducere nu au fost de acord ca marca BMW sa lanseze o masina mai scumpa si mai puternica decat un Seria 7 normal, pentru ca au considerat motorul V12 destul de performant si costurile nu se justificau. Prin urmare, Goldfish a ramas un prototip unic in lume care acum ne face sa visam si sa ne aducem aminte de o epoca demult apusa, in care astfel de experimente automobilistice incercau sa gaseasca limitele.