Pe tocuri la volan: dileme existentiale ale femeilor

Da, tin volanul vag cu o mana, cu alta scutur tigara, cu alta ma dau cu ruj si cu... Ah, fir-ar, am doar doua maini, corect. Dar sa revenim la intrebarile existentiale care m-au consumat de-a lungul timpului in trafic. Iata cateva patanii pe care nu le voi putea uita prea usor:

1. De unde se-aprind farurile?

In primul an de soferie, tata mi-a dat cu draga inima si nesilit de nimeni, pastrand traditia americana pe care o practica deseori si oltenii, fosta lui masina: un Mercedes 190D, fabricat in '89. Nu pot sa ma plang, ma simteam ca un veritabil PIMP la volanul din lemn de cires si la fel de in siguranta ca intr-un tanc sau ca in masina Papei. Cu toate acestea, faptul ca aveam si eu tot op'spe ani, la fel ca bolidul pe care-l primisem spre folosire, imi limita posibilitatile de a conduce noaptea.

Ai mei voiau sa fiu acasa la ore fixe, de regula inainte sa se intunece. Asa ca la prima iesire la lumina lunii, pregatita indelung cu lobby din partea intregii gasti, mi-am dat seama ca nici macar nu stiu sa aprind farurile masinii. Va dau un singur indiciu: comanda nu era pe volan, ci sub acesta, putin mai in stanga; si nu arata ca un semnalizator, ci mai degraba ca o rotita de reglare a temperaturii sau a volumului. Noroc, totusi, ca masinile de varsta mea n-au atat de multe butoane, asa ca l-am gasit relativ repede, dupa doar doua deschideri de capota (da, asta stiam sa fac!).

2. De ce toate butoanele pentru reglarea intensitatii sunt la fel?

Vrei sa dai muzica mai incet? Daca nu esti fanul comenzilor de pe volan, ai o rotita pe care o rasucesti in stanga. Vrei mai tare? Rotesti aceeasi chestie in partea dreapta. Vrei caldura? Alta rotita, tot catre dreapta. Vrei frig? Desigur, aceeasi rotita, directia opusa. Creatorii de autoturisme nu par prea inventivi la capitolul “butoane pentru reglarea intensitatii”. Iar asta ne face uneori viata mai grea. Sau cel putin asa mi s-a intamplat mie intr-o seara calda de vara cand, in loc sa dau muzica mai tare si sa ma simt rebela pe autostrada care duce catre mare, am pornit caldura, de nu stiam ce-i cu mine si cu “sudorii” care siroiau asupra-mi.

3. De ce sa retractezi oglinzile laterale?

Cred ca toti barbatii pe care-i cunosc au dezvoltat o adevarata obsesie pentru retractarea oglinzilor laterale atunci cand lasa masina parcata undeva. Bineinteles ca motivele sunt legate de spatiu, protectie si alte bla-bla-uri pe care n-am stat sa le ascult vreodata.

Cu toate astea, ca un birjar adevarat ce sunt, mi-am propus sa urmez si eu modelul lor si sa-mi protejez astfel masina de pietonii care s-ar putea impiedica fix de oglinzile mele atunci cand traverseaza parcarea mall-ului, de soferii carora le-ar mai trebui exact doi centimetri de strada pentru a nu agata nici o alta masina si, bineinteles, de maleficii hoti de oglinzi care se blocheaza complet atunci cand le vad retractate.

Toate bune si frumoase dupa cateva ore de shopping intens, masina la fel de intreaga ca de obicei dupa parcarea profesionista (dar mai in siguranta!); dau sa plec - parcasem cu spatele, asa ca pana la prima intersectie nici n-am avut nevoie de oglinzi. La prima intersectie insa, dornica sa schimb banda, am observat ca oglinzile laterale au ramas retractate.

In stanga a fost usor, m-a dus capul sa deschid geamul si sa imping. In dreapta, insa, minunatul accesoriu de reflexie a ramas in aceeasi pozitie timida pana cand mi-am facut curaj sa opresc intr-o parcare situata fericit pe partea stanga, ca pentru oameni care n-ar fi avut vreodata curajul sa traga pe dreapta inainte sa se uite in oglinda. Sa vada daca au rujul intact, adica. Sau rimelul. Sau pudra. Sau vreun bolid fioros care inainteaza cu viteza mare pe banda pentru viteza mica.

Autor: Andreea Mihaiu