Pe tocuri la volan: Cu copilul in masina

Cand am aflat ca voi avea un copil, am decis sa-mi schimb masina. Gata, au trecut vremurile cand mai toate cunostintele de sex feminin ma invidiau pentru modelul meu sport cu doua usi, rosu ca focul. Au trecut vremurile cand eram atat de mandra de jucaria mea incat si mergeam cu masina chiar si pana la colt, pentru un simplu pachet de tigari.

In portbagajul in care intra doar valijoara mea cu cateva lucruri pentru un weekend la mare sau la munte nu avea cum sa intre un carucior sau mai stiu eu de ce alte lucruri are nevoie un copil cand pleci cu el de acasa. Iar scaunul de masina? Unde sa-l pun? Pe bancheta din spate abia intra o prietena slabuta care si-ar fi tinut si genunchii la piept numai ca sa vina cu furia mea cea rosie, la mare.

Intotdeauna m-au atras masinile mari, SUV-urile, dar mi-am zis ca am timp si pentru o astfel de masina. Pai timpul a cam sosit, mai greu cu banii. Am mai cautat, m-am mai interesat in stanga si-n dreapta, am mai aruncat un ochi in trafic sa vad si alte mamici cu odrasele ce marci conduc si pana la urma m-am hotarat sa-mi iau un Nissan.

Nissan Qasqai. Nu nou, ci la mana a doua, cu 50 de mii de kilometri, din 2011. Nu consuma exagerat, vreo 7 litri in oras. Civilizat. Sunt foarte multumita de el. Multumita am fost din momentul in care am inceput sa-mi transport pruncul nou nascut in siguranta, intr-un landou pus pe bancheta din spate, prins intr-o centura speciala, de la Chicco. Cam 4 luni l-am plimbat asa cu masina, la controalele lunare la medic, ba chiar si pana la Timisoara, la parinti.

Cand copilul a implinit sase luni, iar in scoica nici gand sa stea, am inceput sa caut un scaun special. Cea mai grea misiune de pana atunci. Am cautat in mai toate magazinele specializate si in mall-uri din Bucuresti. Ori preturile erau cat indemnizatia de mama pe o luna, ori calitatea lasa de gandit.

O vanzatoare din mall incerca sa-mi bage pe gat un model considerat cel mai sigur, cu sistem de prindere isofix ideal pentru grupa 0+ in care intra copilul meu. I-am cerut permisiunea de a-l proba in masina. Se integra perfect. Pana la urma l-am luat. Nu o sa va spun cat a costat ca doar pentru copil iei ce e mai bun.

Ma rog, copilul a avut alta parere. A rezistat cam zece minute pana cand a inceput sa urle ca din gura de sarpe. Ceva nu-i convenea. Habar nu am ce. Am incercat si a doua si a treia zi. M-am gandit ca nu ii mai place in masina desi pana atunci mi-a demonstrat contrariul. Am hotarat sa schimb scaunul. Pastrasem bonul pentru garantie si mi-a fost usor sa-l inlocuiesc.

Degeaba auzisem ulterior de la mamicile cu experienta ca exista si alte magazine, caci acum eram nevoita sa caut un produs in acelasi loc. Banii nu-i mai primeam inapoi. Am ales un scaun de masina mult mai ieftin, fara niciun sistem special de prindere, ci doar in centuri, cu posibilitatea de a-l folosi pana cand copilul implineste 3 ani. A fost cea mai buna alegere. Toata familia e fericita acum. Concluzia? Nu tot ce e scump e si pe gustul copiilor nostri.

Mai am multe de invatat despre calatoria cu copilul in masina. Nu o data mi-am intors privirea la el, in spate. De aici pana la a ajunge o fractiune de secunda pe contrasens a fost un singur pas. Noroc chior. Eram singura pe sosea.

Intr-o zi era foarte nelinistit si m-am gandit sa-i pun mana dreapta pe picioruse, tinand doar stanga pe volan. Gresit. S-a obisnuit asa. De fiecare data cand trebuie sa schimb viteza sau sa intorc masina sau mai stiu eu ce, incepe sa planga pentru ca nu mai simte mana pe el. Mai nou, am inceput sa-i dau biscuiti. Mare greseala. Totul arata ca dupa razboi. Si hainele lui, si scaunul si bancheta masinii.

Tu ce provocari ai intalnit de-a lungul calatoriilor cu copilul in masina?

Autor: Raluca Ivanescu