Nisip, burgeri si X3: prima lectie de parenting la Vama Veche

Nu am fost niciodata in Vama pe timp de iarna. Din fericire, peste cateva ore, voi fi fost, pentru ca am incarcat in masina femela Alfa si pe Neghinita si ne-am asternut pe autostrada spre mare. Intr-un BMW X3 2.0d primit la test drive, o masina la care viseaza orice familie cu copil. Deloc ieftina, dar confortabila din cale afara, spatioasa si plina de dotari ca o asistenta de la Capatos.

Suspensiile reglabile isi spun cuvantul in modul confort pe prima portiune a autostrazii A2, pana la Fundulea, acolo unde este aceeasi poveste in fiecare an: panourile mari de beton se mananca si apar niste gropi rontaitoare de jante si fauritoare de galme in pneuri. Suspensia, anvelopele mari si izolarea fonica a masinii tradeaza calitatea lui X3 in cateva minute: pustiul a adormit pe scaunul lui de pe bancheta, nederanjat de carierele din autostrada.

Nemtii s-au gandit la clienti care traiesc in tari cu autostrazi berechet cand au facut masina asta. Are un sistem de pilot automat adaptiv, ce pastreaza distanta fata de masina din fata. Si poate sa pastreze singura chiar si directia volanului pentru vreo 10-15 secunde, daca cumva soferul nu are mainile pe volan, ci se gandeste sa-si deschida un sandwich sa manance. In Romania, acest sistem este extrem de periculos. Pentru ca sistemul care iti pastreaza directia masinii se ghideaza dupa liniile trasate pe carosabil, ca sa pastreze banda in siguranta. Or, la fel ca multe alte sosele, autostrada A2 este o batalie de joc mai mare ca cea de la Calugareni, iar marcajele apar cand vor ele. Deci, in Romania, sa nu te bazezi vreodata pe sistemul de mers autonom, fara maini pe volan. Din simplul motiv ca inginerii germani s-au gandit ca marcaje exista peste tot... Ei bine, teapa.

Cu pilot automat activat din cand in cand, cu Motans in difuzoarele Harman Kardon si cu al sau consum de 8 l/100km de motorina, X3-ul ne-a dus fara probleme la malul marii noastre romanesti. Un peisaj ceva mai diferit fata de ce vad turistii in sezon: statiunile par sa fie parasite, singurii locatari sunt doar cainii maidanezi care apar din toti boschetii cand opresti masina, sperand la niste pufuleti sau chipsuri ca in vremurile bune. Aerul este foarte curat si bogat in oxigen, briza adie cu finetea unui arcus de vioara si nisipul este suprasaturat de rapane intregi aruncate de valuri pe mal.

Dar apa... Oh, apa! Este mai albastra ca peretii Manastirii Voronet, asa cum vezi in reclamele pentru Insula Dominicana. Si limpede ca un lac de munte. Pare sa fie din alta tara, nu din Romania. Probabil pana cand navaleste multimea de turisti incepand cu 1 Mai, moment in care peisajul turcoaz devine maro, semn ca, fie turistul asteapta sezonul estival ca sa faca baie, fie ca multe gunoaie si mizerii ajung direct in mare cand incepe migratia spre Constanta.

Un nebun cauta monede si bijuterii pe plaja din Vama cu un detector de metale. Zice ca a gasit doar monede de 50 de bani, un ceas coclit si vreo 6 milioane de capace de bere. Un altul fugareste niste caini maidanezi pe plaja cu o masinuta radiocomandata. Pana cand un patruped mai tupeist se infige cu dintii in caroseria HPI si o capseaza ca un controlor de tren. Noi ne plimbam spre Expirat si ne oprim la Acolo sa ne jucam cu lopatica si cu grebla. Cel mic este in culmea fericirii. Marea e rece.

Luam la rand toate statiunile inapoi spre Constanta, traversand peisajul de Fukushima, cu hoteluri incuiate si terase parasite. E ciudat cum peste 4 luni, toate aceste strazi vor fi incarcate de masini, slapi, colace si prosoape Nike. Acum, doar caini, scaune goale si bani aruncati pe fereastra. Zici ca am descris Stadionul Dinamo...

Mancam un burger la BAZ in timp ce al mic isi molfaie avocado-ul din scaunul lui special, cu ochii cascati spre cartofii nostri prajiti la care are interzis. Ne aruncam din nou in BMW-ul de imprumut, pe ale sale scaune care te imbie la somn si relaxare in fata semineului. Uriasul plafon panoramic lasa razele primavaratice sa intre, ademenindu-ne sa ne gandim la vacanta si sezlonguri. Zapada inca se mai vede pe marginea autostrazii, insa primavara e aici, iar vara este putin mai incolo.

Dupa statia de taxare de la Fetesti, trag pe dreapta in prima benzinarie sa mancam o pernuta din aia dumnezeiasca cu alune si ciocolata. Neaparat incalzita! Cand deschid portiera din spate, scaunul gol. Unde este Raul??? Intram in panica. Unde l-am lasat? Sa ni se intample chiar ca in Home Alone? Fuuuck, ultima oara il vazusem acolo unde am mancat, sigur e acolo! Asa ca o las pe Doamna in benzinarie, sa bea ceva, astfel incat eu sa pot merge mai tare si sa ma intorc intr-o ora aici.

Foto: Dan Dumitrescu

Ma sui in X3, activez modul Sport: suspensiile se intaresc, directia e mai precisa iar schimbarea treptelor se face rapid. Sunt singur in masina, acum pot sa vad ce stie masina asta sa faca cu ai sai 190 cp. Intorc la prima iesire si ma duc glont inapoi spre fabrica de bani a lui Mazare. Incalc putin limitele de viteza, trebuie sa ma grabesc: daca il ia cineva? Cum naiba am putut sa-l uit acolo???

Pachetul xLine de design, jantele pe 20 de inch si interiorul din piele Vernasca nu ma ajuta deloc sa ma misc mai repede. Dar arata demential. Ce imi face insa viata mai usoara este suspensia intarita, care tocmai a transformat masina intr-un hatchback ceva mai grasut. Depasesc tot ce-mi iese in cale si peste 40 de minute, ceva mai mult decat anticipasem, sunt iar in centrul vechi al Constantei. Fix acum s-au trezit toti orasenii sa isi viziteze faleza cu Cazino... O coloana uriasa de masini blocheaza toata strada. Nu am unde sa depasesc.

Ma suna femeia disperata, daca l-am gasit, daca e totul in regula. Inca 5 minute si sunt acolo. Am obosit, imi simt palmele transpirate. Trag masina stramb, intr-un loc nepermis, ca un taximetrist de Bucuresti. Evacuarea trosneste, semn ca s-a incins ca un resou. Uit geamul deschis. Alerg in restaurant si deschid usa ca si cum as vrea sa-l jefuiesc. Fac doi pasi, ma uit in stanga, ma uit in dreapta, ma uit la masa la care am stat. Nimic. Ospatarii sunt de negasit. Langa bar, pe unul din cele 2 scaune de copii albe, de la Ikea, il vad. E acolo, nemiscat si trist. Se uita la mine cu ochii lui mari, caprui, parca certandu-ma ca am uitat de el. Il pun pe locul lui din spate si plecam inapoi spre autostrada.

Peste 3 ore, undeva pe Maior Coravu in Bucuresti, un bebe doarme linistit cu Raul, cel mai bun prieten al sau.