Zambetul de pe strada Ceaikovski

Zambetul de pe strada Ceaikovski
Parchez masina in spatele unui papuc ingropat in asfalt, fara geamuri si vandalizat de trecatori. Ma grabesc extrem de tare. Urc repede in birou, la etajul 2 al casei, insfac teancul de acte, dau pe gat o dusca de cafea dintr-un pahar uitat pe o masa si cobor in graba. Azi este o zi calduroasa, printre primele din aceasta primavara scurta. Traversez, deschid masina si inainte sa pornesc motorul aranjez actele pe scaunul din dreapta.

Tin minte doar un claxon prelung, doua lovituri ceva mai indepartate si o bubuitura asurzitoare, de parca cineva ar fi detonat explozibil pentru punerea la pamant a unui bloc. Si ca mirosea a liliac. Nimic altceva.

Un Iveco plin cu schele demontate, care se ducea spre un santier din apropiere, se pare ca mergea prea tare cand a ramas fara frane complet si m-a izbit lateral din plin. Am stat in coma 3 zile si dupa operatie am ramas la pat in spital 6 luni. Au trecut aproape 4 ani de la accident, dar merg normal abia de cateva saptamani.

Soferul dubei a murit in accident, la mai putin de 30 de minute. Si eu trebuia sa mor. Am fost aproape. Dar am avut noroc. Plamanul perforat, o coasta mi-a strapuns inima, ambele picioare fracturate, leziuni multiple la cap si mana stanga rupta in 5 locuri. Mi-au facut transplant de cord si de cornee. M-au reparat mai ceva ca pe o masina, cu ciocane, suruburi si nituri metalice. Cica m-au dat si la televizor, a fost o premiera de operatie reusita, cu nu stiu ce echipa de chirurgi veniti din Polonia, mare tam-tam.

Bine ca a trecut. Nu mai lucrez momentan, nici nu stiu daca o sa ma reapuc de ceva. Mi s-au umplut conturile de la asigurator, vreau sa ma bucur de viata. Nimic altceva nu ma intereseaza. Am o taietura pe piept, tije in mana stanga si urme de la operatii pe picioare. Oriunde ma uit, realizez cat de norocos am fost. Probabil printre putinii care pot spune asta, in urma unui accident asa de grav.

Azi am avut o vizita la doctor, un RMN de control. Toate bune si frumoase. Ma urc in masina mea automata, pentru lenesi si batrani, dar macar nu are modificari pentru cei cu dezabilitati. Stiu, sunt norocos.

Un gand ma face sa trec pe strada Ceaikovski, unde am avut accidentul. M-am tot intors aici si am incercat sa revad toata scena. Pare mai goala ca de obicei. Au aparut doua vile de birouri noi, dar gardul cladirii in care lucram e la fel. Este luata insa de alta firma.

Parchez masina si ma duc pe jos acolo unde aveam eu atunci parcat Loganul. Ma uit de-a lungul strazilor care se intersecteaza. Nu este niciun pieton. Liniste. Se aude doar un polizor in departare cum probabil taie niste gresie.

Din stanga vine un Audi A3 rosu, incet, parca pe furis. Opreste si din el coboara o femeie tanara, pana in 30 de ani. Are un buchet de flori galbene in mana, si o candela din aia rosie, mare. Face cativa pasi si se apropie, oprindu-se la o cruce de fier ruginit, infipta in asfaltul trotuarului. Schimba florile si aprinde candela. Este crucea care poarta numele soferului de la duba care m-a accidentat.

Ma duc aproape, fara sa am vreun gand de a spune ceva. Dar fata ma vede, poate ma aude, poate m-a simtit. Se uita la mine, se ridica cu bricheta intr-o mana si cu florile uscate in cealalta si imi zambeste larg, cu ochii plini de lumina, asa cum zambesc femeile cand se uita la prima ecografie cu copilul ce-l poarta in pantec.

Vine langa mine cu acelasi suras care ma bulverseaza si imi ameteste gandurile. Nu inteleg nimic.

- Ai ochii lui...

- Ce vrei sa spui?

- Te cunosc, de fapt ma stii si tu.

- Esti sotia lui, banuiesc.

- Da.

- Pai si de ce zambesti?

- Ai ochii lui. Ma uit la tine, dar ma priveste el.

- Transplantul de cornee? Nu stiam... nu mi-au zis.

- Da, v-ati nimerit, amandoi aveati 32 de ani.

Fata pune florile in mana stanga si face un pas spre mine. A trecut atata vreme, nu mai am nici ura in mine, nici mahnire, nici vreun gand de razbunare. Imi pune mana pe piept. Ma apasa tare. O adiere de vant ii amesteca parul brunet si cateva fire de par se lipesc de o lacrima. Zambeste in continuare.

- Ma lasi sa sa il simt cum bate, ca traieste?

Pe strada Ceaikovski exista zambete dupa moarte.

Miroase a liliac.

mai multe
Publicat în categoria: Editorial DATA PUBLICĂRII: 22 Februarie 2018