O scurta istorie a marcii Opel in Campionatul Mondial de Raliuri

Totul a inceput in anii '80, cand constructorul german de automobile a intrat in WRC cu doua modele: Ascona 400 si Manta 400, amandoua dezvoltate impreuna cu Irmscher si Cosworth.

Opel a prezentat pentru prima data modelul omologat pentru grupa 4, Ascona 400, in 1979 la Salonul Auto de la Frankfurt. Masina a fost produsa la uzina General Motors din Antwerp, iar doua dintre cele mai cunoscute nume ale motorsportului mondial au fost chemati sa ajute la dezvoltarea ei: Irmscher pentru exterior, iar Cosworth de partea mecanica.

Desi planul initial era ca Ascona 400 sa fie propulsata de motorul de 2.0 litri, cei de la Opel s-au lovit de marea problema a puterii, care era mult prea mica pentru a fi un competitor serios.

Nemtii au luat blocul motor si i-au marit cilindreea, pistoanele si i-au instalat arborele cotit imprumutat de la motorul de 2.3 litri. Astfel a rezultat un propulsor de 2.4 litri care dezvolta 230 de cai putere si care putea fi impins pana la 340.

Cu aceasta masina, legendarul pilot Walter Rohrl a castigat in 1982 Campionatul Mondial de Raliuri, stabilind un record care rezista si in ziua de azi. Opel-ul Ascona 400 ramane ultima masina cu tractiune spate cu care un pilot castiga WRC-ul.

Desi un pilot extraordinar, neamtul a fost concediat de managerul echipei, Tony Fall, la scurt timp dupa ce a castigat campionatul, pentru faptul ca nu i-a convenit sa participe in cadrul raliului RAC. Desi poate parea un motiv nefondat, clinciurile dintre cei doi au inceput mai devreme. Deoarece era un nefumator convins, Rohrl a refuzat sa apara in orice fel de spot publicitar al sponsorului principal Rothmans, declarand ca a fost angajat ca pilot, nu ca si actor.

Succesorul lui a fost nimeni altul decat Ari Vatanen, campionul mondial din 1981. Ajuns la Opel dupa ce a participat in campionatul britanic de turisme, finlandezul a reusit sa castige Raliul Safari in 1983, cu o masina mai putin competitiva si cu Audi-ul quattro pe urmele sale.

Desi modelul Ascona 400 este considerat a fi mai bun din unele puncte de vedere, sa nu uitam si de contributia adusa de Manta 400. Propulsata de acelasi motor ca si "sora" sa, nemtii au produs 275 de unitati pentru a primi omologarea FIA.

In variantele de strada, primele modele erau cunoscute ca Phase 1. Pe langa o caroserie mai rezistenta, acestea veneau cu optiuni speciale precum scaune Recaro si un volan Irmscher din piele. Toate exemplarele erau finisate in culoarea Arctic White si aveau jante albe Ronal de 15 inch.

Versiunea "facelift", cunoscuta sub numele de Phase 2 era foarte diferita de prima. Primele modificari au fost la aripi, care erau acum evazate, si construite din materiale precum carbon sau kevlar pentru ca masina sa fie cat mai usoara posibil. Tot din acest motiv, nemtii i-au instalat usi, capota, geamuri si spoilere fabricate din materiale usoare.

Motorul producea 230 de cai putere, avea un set de carburatoare DCOE de 48 de milimetri, iar masina era disponibila cu transmisie ZF si diferential LSD.

Desi nu este recunoscuta ca originala de catre Opel, exista si o Phase 3. In cadrul acestei serii intrau masinile personale care au fost modificate in asa fel incat motorul sa produca pana la 300 de cai putere.