Povestea primului automobil din Romania care circula in 1889

Şi, în toamna lui 1889, Barbu Bellu, baronul Barbu Bellu, aduce pentru prima oară în Capitală, pentru prima oară în oraşul lui Bucur, întîiul automobil. E un Peugeot cu patru locuri, tot atâţia cai putere. Cine a fost Barbu Bellu?

Fara indoiala, cand auzi acest nume, te duci cu gandul la cel mai mare cimitir din Romania. Si pe buna dreptate aceasta asociere! El a donat 28 de hectare de teren pentru extinderea cimitirului. Cel de-al doilea fiu al lui Alexandru Bellu, Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (mostenise titlul de la unchiul sau Constantin Bellios, care-l primise in 1817, de la imparatul Francisc I), dar a detinut si inalte demnitati publice si domnesti, ca aproape toti cei din neamul lui, incepand cu cea de paharnic si continuand cu cea de membru al Curtii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptatii, senator.

Si-a facut studiile in jurul anului 1843 in Grecia, iar din 1850 a devenit judecator la tribunalul judetului Ilfov, din 1852, conducand institutia respectiva. In 1856 a fost numit procuror la Curtea de Arges. La 7 februarie 1862, Barbu Bellu a devenit Ministru al Culturii, functie din care a demisionat la 24 iunie 1862, dupa asasinarea primului ministru, Barbu Catargiu, varul sau. Apoi, pentru timp de aproape doua luni (14 iunie - 8 august 1863), a ocupat functia de ministru al Justitiei (Dreptatii) in Guvernul Nicolae Cretulescu.

A fost membru al Parlamentului, din partea judetului Muscel, in 1859, 1861 si 1864. In 1866, imparatul austriac Francisc Iosif i-a acordat titlul de baron. Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Barbu Bellu s-a retras din viata publica, dar a ramas unul din cei mai bogati oameni ai Romaniei.

Mai jos urmeaza o poveste ce dateaza din 1890, scrisa de un jurnalist de la un ziar bucurestean necunoscut. O poveste care ne arata o vreme in care politicienii se gandeau la nevoile oamenilor iar cei bogati nu voiau a epata intr-o vreme in care lumea era saraca.

E fum, fum gros de havană la "Capşa". Muşterii, buluc.Grigore, patriarhul locului, e în culmea fericirii. Tocmai ce a venit de la Paris, unde a luat medalia de aur. Şi-a chemat toţi prietenii şi s-au pus pe chefuit. Uite-l pe Pake Protopopescu, primarele. De-a dreapta sa stă Alexandru Marghiloman, cel mai mare băutor de cafea. "Domnilor, aş vrea să vă cer povăţuiala într-o istorioară ce nu-mi dă pace de niscavai vreme. Vreţi să urcăm puţin, la loc cu linişte?"

A vorbit Barbu Bellu, boier aromân de neam nobil. E absolvinte de Drept, judecător la Tribunalul cel Mare, fost Ministru al Culturii şi al Justiţiunii. Cînd monstruoasa coaliţie l-a îndepărtat pe Cuza, s-a retras din politichie. E boierul care-a cedat 28 de hectare din grădina sa pentru cimitir.

"Aş vrea să mă consultez cu înţelepciunile voastre. La Paris, domnii Armand Peugeot şi Leon Serpollet au creat un fel de trăsură cu motor, automobil îi spune. Doresc să aduc această invenţie aici, la Bucureşti, dar nu ştiu ce-ar spune oamenii. Să nu crează că voiu a epata, într-o urbe în care mulţi sunt nevoiaşi." Vorbeşte Protopopescu. "Dragă domnule, invenţiunea asta e un pas firesc în evoluţiune. Va putea înlocui caii, vom ajunge mai repede la treburile noastre. Ad-o aici!"

Şi, în toamna lui 1889, Barbu Bellu, baronul Barbu Bellu, aduce pentru prima oară în Capitală, pentru prima oară în oraşul lui Bucur, întîiul automobil. E un Peugeot cu patru locuri, tot atâţia cai putere. Unii-ş fac cruci largi, alţii cască ochii mari, iar Bellu prinde 18 km/h. Lîngă Tour Eiffelul proaspăt ridicat, Peugeot s-a găsit cu Daimler şi, împreună, au echipat "minunea" cu motor cu explozie. Dăscălimea, popa şi moflujii ies pe străzile pietruite, iar botezul vine logic. "E o trăsură cu patru locuri", se aude peste tot. Sînt doar una, doua, trei, patru astfel de modele în toată lumea, iar unul e aici, în Micul Paris. Portbagajul e în faţă şi însemnează, de fapt, o geantă. Umbrela pentru ploaie e la locul ei, avem faruri, un levier lung pe post de frînă, transmisia se face cu lanţ, ca la bicicletă, zgomotul e destul de mare, dar ce mai contează? Nu există un organism care să înscrie maşina, dar, parcă, nici asta nu e prea important. Oricum era singura!

La moartea sa, în 1900, ziarele vremii aveau să scrie: "Se stinse Baronul Bellu, cel cu automobelu".