Pe tocuri la volan: Cu masina in vacanta

Dar sa va spun despre ce este vorba in acest statement minune sau, mai exact, sa va spun ce nu reusesc sa fac. Nu reusesc sa pregatesc masina pentru vacanta desi stiu ca am de parcurs mii de kilometri. Si uite asa incepe marea aventura.

Ora 7 dimineata. E prima zi din august, anul trecut, o zi pe care am asteptat-o aproape un an. Cam atat a trecut de la ultimul concediu. Cel de iarna l-am sarit, caci nu am fost in stare sa-mi fac rezervari din timp si in decembrie m-am trezit cu niste costuri... Mai bine zis o mica avere pentru o noapte la munte. Asa ca am renuntat.

Iata-ma, deci, in ziua mult asteptata. Imi iau valiza, o arunc in masina. Am mai urcat de cateva ori 4 etaje ca sa ma asigur ca nu am uitat ceva. De fiecare data am descoperit lucruri importante. Pasaportul, asigurarea auto, cartea verde etc. Ca, na, doar sa nu va imaginati ca le-am ordonat intr-un dosar asa cum spun de fiecare data.

In regula. Sunt deja in intarziere, iar cei trei prieteni cu care plec suna insistent. Fiecare e deja cu bagajul la usa si asteapta. La prima intersectie imi amintesc ca nu mi-am platit rovigneta. Nu-i bai, imi spun, pentru ca oricum nu am facut plinul. Deci ma opresc la benzinarie.

Merg mai departe. Ajung la primul prieten, la cel de-al doilea...si, in cele din urma, la cartierul de la iesirea din oras spre Pitesti. Eee, acum e o problema. In portbagaj nu intra 4 valize. 4 valize burdusite. Cum nu mi-a trecut prin cap sa vobim, sa verificam si sa stabilim ce bagaj isi ia fiecare?!

Unul dintre baieti, cu tricoul deja ud de cat s-a chinuit sa le impinga si sa le faca loc, isi da sudoarea de pe frunte si e gata sa renunte la cateva lucruri. Nici asa nu se inchide portbagajul. Maria imi spune ca este dispusa sa isi tina in spate, la picioare, niste perechi de pantofi si sa-si schimbe geanta. Nici acum nu stiu cum au incaput pana la urma.

Dupa o ora si jumatate, reusim sa iesim din oras. Plecam spre Timisoara, ca sa iesim din tara pe la vama Cenad. Trecem de A1. Intram pe centura Pitestiului. Un sunet ne trezeste din visare...mare, valuri, nisip cald. Becul la ulei. Cum? Pai la revizie aia ce au facut, frate? Sau am facut deja 10 mii de kilometri de atunci? Cine mai stie?!

Reusim sa ne pastram calmul dupa doua opriri la benzinariile din drumul nostru unde nu am gasit uleiul potrivit. Avem noroc. La un Petrom din Slatina dam peste ce ne trebuie. Tot atunci observam ca una dintre roti se dezumfla vazand cu ochii. Nu am verificat presiunea in cauciucuri de cand le-am inlocuit pe alea de iarna. Rezolvam si aceasta problema. Un bacsis sanatos angajatului de la benzinarie si plecam.

E liniste pana la Craiova. Un echipaj de politie imi face semn sa opresc pe dreapta. Ma conformez. Am tras repede centura care era prinsa de forma, pe la spate, ca sa nu mai aud tiuitul ala isteric. Un control de rutina, imi zic. Nu era asa. Farul din dreapta nu functiona. Ce-or avea astia, frate, ca e zi si lumina e atat de puternica...

Scap usor cu promisiunea ca rezolv in prima benzinarie problema. Un nou pit-stop neprevazut. Un alt bacsis, poveste trasa parca la indigo. Pornim. Ajungem la Timisoara dupa 12 ore. Da, 12 ore.

Nu v-am mai spus ca am cules si doua amenzi pentru depasirea vitezei ca sa recuperam din timp, ca a pornit alarma din senin si abia dupa 10 minute am reusit sa o opresc, ca s-a blocat CD-ul si ca un nou bec rosu aprins pe bord imi atragea atentia ca placutele de frana sunt uzate.

Cu asa ceva nu ne jucam, dar ce sa facem? Este inchis deja la multe service-uri. Hotaram sa ne cazam la o pensiune si sa rezolvam problema a doua zi, dimineata. Am hotarat sa purtam acelasi haine pana la destinatie, caci nu stim daca mai putem pune bagajele la loc.

A doua zi din concediu incepe cu vreo doua refuzuri de la niste mecanici care insista ca trebuie sa faca o comanda deoarece nu au pe stoc placute de Nissan. Ne incercam norocul la reprezentanta, desi nici nu vreau sa ma gandesc cat costa. In fine, de la un bacsis sanatos am ajuns la plata cat pentru trei nopti de cazare pentru frane noi.

Ajungem , in sfarsit, la granita cu bugetul de vacanta usor... afectat! Vamesii unguri ne pun sa desfacem portbagajul. Mare greaseala...

Autor: Raluca Ivanescu