Istoria pneurilor utilizate in Formula 1

Pneurile sunt elemente cheie ale masinilor de Formula 1. Acestea pot fi adevarate capodopere, dar fara nicio sansa in lipsa unor pneuri de calitate.

In istoria de aproape 70 de ani, anvelopele de Formula 1 au suferit modificari majore. Pe masura ce anii au trecut, constructorii si-au dat seama ca a avea anvelope de calitate reprezinta un detaliu vital.

Pana la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, in curse au fost folosite anvelope cu caneluri. Apoi, echipele si producatorii de pneuri si-au dat seama ca pot gasi o solutie alternativa.

La cele cu caneluri s-a revenit abia in sezonul 1998. Erau pneuri cu trei caneluri pe cele din fata si patru pe cele din spate.

Incepand cu 1950 si pana in 1960, pneurile din Formula 1 erau produse de companii precum Pirelli, Firestone, Dunlop, Englebert, Avon si Continental. Ulterior, Dunlop a avut monopol pe piata, pentru ca in anii ce au urmat constructori precum Goodyear sau Fireston sa isi imparta suprematia. Bridgestone si Michelin au dominat sezonul 1999, dar din 2011 incoace Pirelli a fost singurul furnizor.

In sezonul 2020, care a inceput pe 5 iulie, toate echipele vor avea pneuri de la Pirelli. Noul sezon va incepe cu o intarziere de cateva luni, astfel ca este asteptat cu mare nerabdare de milioanele de fani ai fenomenului F1, dar si de amatorii de Pariuri Sporturi cu motor, care abia asteapta sa mizeze pe favoriti in prima cursa oficiala din 2020 - Marele Premiu al Austriei.

Cine a inventat anvelopele?

Cauciucul, principala componenta a anvelopelor, a fost descoperit abia in secolul al XIX-lea. Ulterior, arborele de cauciuc a devenit cel mai cultivat in acea perioada. De altfel, industria constructiei de anvelope consuma in jur de 70% din productia de cauciuc la nivel mondial.

Anvelopele pline au fost inventate in anul 1835 de Charles Dietz, care le-a folosit initial la tractorul sau cu abur.

Totusi, in anul 1845, un inginer scotian pe nume Robert William Thompson, a construit prima anvelopa pneumatica din lume. Aceasta era produsa dintr-o tesatura acoperita cu fasii de piele, care aveau rolul de a proteja un tub de cauciuc umplut cu aer. Aceasta nu era insa foarte fiabila, era scumpa si dificil de inlocuit, astfel ca nu s-a bucurat de prea mult succes.

Un an mai tarziu, englezul Thomas Hancock a proiectat un set de pneuri din cauciuc solid care erau create pentru carute. Ele erau fixate pe o rama de fiecare care inconjura cadrul de lemn. Destul de silentioase, acestea absorbeau vibratiile mai bine decat rotile de fier.

Prima anvelopa pneumatica moderna a fost inventata abia in 1888, de John Boyd Dunlop, un chirurg veterinar din Belfast, pentru tricicleta fiului sau. Aceasta continea niste tuburi de cauciuc umplute cu aer si invelite de o tesatura.

Apoi, in anul 1891, fratii Andre si Eduard Michelin au conceput anvelopa demontabila, adica fix cea pe care o stim in mare masura si astazi. Incepand cu acel moment, acest concept a fost perfectionat continuu. In prima faza, anvelopele au fost montate pe biciclete, iar apoi au fost folosite si pe birje.

In 1895, fratii Michelin au pornit intr-un traseu pe ruta Paris - Bordeaux - Paris, cu o masina de constructie proprie, pentru a demonstra ca anvelopele lor pot face fata. Viteza maxima a trecut de 30 de kilometri la ora. Trebuie spus insa ca durata de viata a unei anvelope in acele vremuri era foarte scurta, de 1.200 - 1.500 de km. Prin 1910, acestea puteau parcurge intre 6.000 si 8.000 de kilometri.

O descoperire importanta s-a facut in anul 1948, cand a fost lansata anvelopa de tip radial "Cinturato" de catre Pirelli. Ulterior si Michelin a facut acest lucru.