Aventuri pe 4 roti, ep. 2 - Coasta, bebe, Rock n'roll!

Ajungem de vineri la Campulung, cu masina pe platforma, trasa de V8-ul american. Bine ca e pe GPL, ca altfel inhamam platforma la Loganul dieselar...

Ca de obicei, cu prietenul meu cel bun Nelu, mecanic si asistent tehnic pentru Mitsuba mea. Trecem inspectia tehnica, parcam masina in parcul inchis. Ca tot cursantul, odata cu masina inscrisa, fuga pe proba, sa fac ceva antrenamente neoficiale, cu masina personala. Dar ce anternamente sa faci nene cu ditamai gipanul care consuma 25 de litri la fiecare urcare? Nu consumul ar fi problema ci faptul ca pe acele viraje simpatice, ai impresia ca mergi cu vaporul din "Toate Panzele Sus".

Dupa niscaiva antrenamente nu tocmai fericite, ne furisam la pensiune. Halim un pastrav de-al locului si bagam o tuica mica, asa, de somn usor si succes pentru maine:
- Ba baiete, hai noroc si maine sa te vad pe podium! zice Nelu...
- Doamne-ajuta! Sper sa fac o cursa buna. Ma cam incurca Nistoran, dar asta e... lasa ca-i vin eu de hac!

Niste clatite cu ciocolata, o apa plata si fuga la somn. Nu e prima mea cursa, insa tensiunea si emotiile ma ajung din urma. Adorm in gand cu fiecare viraj in parte si mereu tresar cand imi apare "saritoarea" (n.r. un obstacol de pe traseu ce face masina sa topaie). Un caine latra prin vecini si cineva, pe proba, sfarma cauciucurile masinii de antrenament - maine se intampla cursa!

Dimineata, innorat, da sa ploua. Nelu deja a sters-o cu masina de asistenta sa intinda tabara de service. Beau o cafea dubla si mananc o felie de branza si una de rosie - nu pot nene sa halesc nimic, emotiile astea sunt de vina! Imbracat in combinezonul meu cel nou de la Alpinestar, cu incaltamintea mea high-tech de la Sparco si cu casca in mana, ma indrept agale pe jos, pe marginea drumului spre primaria orasului, ca un "Stig" adevarat ce sunt...

Iat-o, ea este! Mitsuba mea draga, rosie si gata sa ma primeasca in ea, ca o femeie pe cat de gingasa si iubitoare, pe atat de periculoasa si... nu prea fiabila. O cheama Adriana, dupa dragostea mea din liceu. Iar faptul ca am botezat o masina, inseamna ca tin la ea... Plecam, toate masinile participante, flacari la relanti, zgomot mare, lume ca la urs, incepe sa se innoreze si mai mult. "Trebuie sa schimb mixtele, ca pare uscat", imi zic.

Ajung pe proba, in parcul de service. Nelu deja ridicase cortul, scosese slick-urile si pernele de incalzire. Parchez masina. In secunda urmatoare, Nelu vorbeste la telefon. Il vad cum se asaza ametit pe cele doua jante Speedline si isi duce mana la cap. Ceva se intampla.

El este mereu vesel si agitat, dar acum parca da sa planga. "Gogule, Anca are ceva complicatii si a venit salvarea s-o duca la spital, naste acum!" Aoleu! Fetita care trebuia sa se nasca peste 2 saptamani si careia urmeaza sa-i fiu nas vrea sa iasa mai devreme! Ce ne facem? Daca totul ar fi normal si nu ar exista complicatii, nu ar fi panica, ne intoarcem dupa cursa. Insa se pare ca situatia este grava.

Nelu trebuie sa se intoarca la Bucuresti. Dar cum? Peste o ora se da primul start, aici, la Campulung. Cu Jeep-ul dotat cu gumele de noroi face o vesnicie, ca mai mult de 80 nu prinde.
- Bai, stii ceva? Haide cu Mitsuba, ca si asa are mixtele de care voiam sa scap. Te las la Bucuresti si ma intorc repede, poate prind o mansa cronometrata macar si particip, zic eu.
- Frate, stiu cat de mult iti doresti sa participi, ca e prima etapa, dar n-am ce sa fac, trebuie sa plec!

Anunt un arbitru pe fuga ca parasesc parcul. Ne infigem in scaunele Sparco Corse si ne legam cu Sabelt-urile proaspat cumparate de la Racing Nick. Tocmai cand eram gata sa-mi dau bobarnace ca am facut plinul ca fraierul, facand masina grea pentru curse, acum zambesc.
- Esti gata Nelule?

Nu ma aude, se uita in gol si este vizibil afectat. E primul lor copil, il asteapta de multa vreme si si-l doresc enorm. Suntem prieteni de-o viata si-l inteleg, de aia nici nu am stat pe ganduri. Bag cheia in contact si ne punem in miscare.

Mitsuba mea de raliu injura si blesteama drumul cel putin jalnic dintre Campulung si autostrada, via Mioveni. Ne clantane dintii in gura. Un stingator fuge de la locul lui. Cu toate astea, strabatem satele cu peste 120 km/h. Bine ca ploua - am si mixtele si nu prea le uzez, dar nici politia nu e in strada. Probabil stau la caldurica si la shaorme izgoniti de ploaie. Ajung pe autostrada. Nelu o suna pe Anca - nu raspunde. O suna pe cumnata-sa. Cica nevasta-sa e in operatie, naste prin cezariana. Situatia nu este tocmai roz. Trebuie sa ne grabim.

Mitsuba prinde 200, dar scoate un zgomot infernal. Cateva Logane se dau din calea noastra si trag imediat pe dreapta. Recunosc, pe unul cu Dacia 1310 ticsita de saci cu ceapa il ocolesc prin dreapta. Un Logan break, cu radar. Il vad prea tarziu. Mi se pare ca temperatura apei incepe sa creasca. Dau drumul la caldura si isi revine. Suspensia e setata pe asfalt. Asta e bine. Intr-un moment asurzitor complet, aruncat complet in scaunul de curse, cu ambele maini sufocand volanul Momo, ma uit la kilometraj. Arata 225. Un pod, trecerea facuta sublim de catre asfaltagii, cred ca sarim 10-20 de cm cu toate rotile de la sol. Nelu nu simte, nu vede nimic. BF Goodrich-urile se lipesc de sosea si arunca Mitsuba inainte ca niste catapulte preistorice persane.

Intram in Bucuresti, aglomeratia de vineri dimineata. Balamuc. Abia acum incepe nebunia!

Militari, bara la bara. Vreau sa ajung la Lujerului, sa fac stanga, pe linia lui 41 pana la Arcul de Triumf. Trebuie sa ajungem la Floreasca, la Urgenta. Pe Militari, o iau pe dreapta, pe banda dintre trotuar si blocuri. O babuta cu papornitele traverseaza aleea fara sa se asigure. Franez si Brembo-urile isi fac treaba. Mamaia ne injura putintel si-si vede de drum. Trec razant printre masinile parcate pe ambele parti. Nu am curaj sa ma intorc in sosea, este bara la bara, trolee si autobuze. La un semafor se blocheaza si aleea asta. Mai e putin pana in intersectia mare. Am mai vazut cativa "smecheri" punand avariile si facand ce vrea muschii lor in trafic. Dar la noi, chiar este o urgenta! Pun avariile si o iau pe contrasens. Aici, strada goala.

Sa vezi alergand cu flacari in fund, fasaind la schimbarile de trepte, o Mitsuba de raliu, branduita, cu numar de concurs, pe contrasens in Militari - de nepretuit!

Trec pe rosu. Azi e greva? Nu e niciun politist. Claxonez, lumea se sperie pe trecere si se opreste. Am noroc si nu lovesc pe nimeni. Intru intr-un semi-derapaj. Gumele deja incinse isi fac treaba si ma tin pe sosea. Noroc! Pe linia lui 41, destul de liber. Fac slalom printre cateva masini, conduc ca un nebun. Ma cred la coasta si iau virajele pe trasa optima. Ciupesc un rosu, ciupesc un galben. Franez in spatele unui Taxi, vorbeste la telefon omul. Pe pod prind 160 si ajung la 1 Mai. Aici, alta aglomeratie, nu pot sa fac nicio manevra. Se face verde si Mitsuba tasneste ca din pusca, precum un obuz dolofan dintr-un tun german. Schimb 1, 2, 3 si ajung la Arcul de Triumf. Piatra cubica, in masina trosnesc toate cele. Ne aproiem de Floreasca.

Nelu primeste un mesaj ca fetita este in regula. Dar nu se linisteste. Pe Dorobanti deranjez "mondenii" care iau cafeaua la Pascucci, evacuarea parca anuntand apocalipsa. Nu am timp sa ma uit la pietoni, dar stiu ca se uita. Stiu!

Fac dreapta, intru in Floreasca si ma arunc in fata spitalului, la intrarea principala, in spatele unei ambulante. Nelu coboara si dispare. Lasa usa deschisa. Sunt transpirat, ma desfac la combinezon. Mitsuba gafaie la relanti si lumea casca ochii - o masina de raliu bolboroseste ceva deranjand pacientii. Am palmele transpirate. Ma uit la temperaturi, totul in regula. Ma uit la ceas - s-a dat primul start. Ma linistesc si imi scot centura. O turbina incandescenta ma injura de sub capota. Un prieten, la etajul 3, plange de fericire alaturi de sotie si fetita lor.