Povestea unei marci auto disparute: Lorraine-Dietrich 1896 - 1935

Scurt istoric al companiei auto Lorraine-Dietrich

In 1884, Jean de Dietrich infiinteaza compania de productie locomotive feroviare, numita De Dietrich et Cie (Société Lorraine des Anciens Etablissments de Dietrich and Cie) si in anul 1896, cand diversi producatori precum Citroen, Buick sau Daimler incepeau sa cocheteze cu automobilele, sa-si faca propria ramura de fabricare auto. Uzina lui din Alzacia si Lorena a fost insa divizata in doua, odata cu inceperea razboiului Franco-Prusac, asa ca De Dietrich s-a vazut nevoit sa aiba doua uzine: una in Niederbronn les Bains din Alzacia si una in Luneviile, Lorraine.

Directorul fabricii din Luneville, Baronul de Turckheim numit Adrien, cumpara patentul unui design realizat de Amedee Bollee, un specialist in realizarea vehiculelor cu motor pe aburi. Acest design avea doua motoare pozitionate in fata in pozitie orizontala, cu ambreiaje prin alunecare si curea de transmisie. Masina avea un plafon rabatabil si 3 faruri cu acetilena in partea frontala, dar si ceva rar intalnit in acea perioada: parbriz de sticla. Primele vehicule aveau motoare fabricate de uzina Bollee, dar ulterior au utilizat propriile motoare Dietrich.

Primul automobil de competie marca Lorraine-Dietrich ia nastere in 1898, numit Torpilleur, se bucura de un propulsor cu 4 pistoane si suspensie independenta pe puntea fata. Masina participa la cursa Paris-Amsterdam cu pilotul Gaudry, face un accident dar termina cursa pe pozitia a 3-a. Rezultatele acestui succes nu s-au lasat asteptate si compania incaseaza un milion de franci de aur, ideali pentru urmatoarele investitii.

Un an mai tarziu, uzina Dietrich din Lorraine iese cu o alta masina numita la fel, Torpilleur, dar fara prea mare succes, in pofida unui sasiu performant, motor pozitionat in spate cu 4 pistoane monobloc, carburatoare duble si anvelope MICHELIN mai bune, nicio echipa nu reuseste sa termine cursa cea mare, numita la acea vreme Turul Frantei.

De Dietrich cu design Bollee in 1989, in Turul Frantei.

Designul cumparat de la Bollee a fost in cele din urma inlocuit incepand cu anul 1900, pana in 1902, cu unul luat cu licenta de la producatorul belgian Vivinus pentru uzina din Niederbronn si un design Turcat-Mery, o companie din Marsilia, pentru masinile produse in Luneviile.

Colaborarea cu Ettore Bugatti si participarea in competitiile de motorsport

In 1902, milionarul de Dietrich il angajeaza pe Ettore Bugatti in varsta de 21 de ani, care era deja cunoscut pentru masinile sale castigatoare in diverse curse in anii 1899 si 1901. Bugatti realizeaza un designul unui motor cu valve de tip 'overhead' care produce 24 cp, in 4 pistoane cu o transmisie in 4 rapoarte. Masina realizata de Bugatti inlocuieste automobilul patentat de Vivinus. In plus, Ettore mai realizeaza pentru uzina Dietrich-Lorraine si modelul 30/35 in 1903, inainte ca celebrul italian sa se mute la producatorul francez Mathis in 1904.

Uzina de automobile din Alzacia inceteaza productia de automobile in 1904 si lasa totul in baza celor de la Luneviile, in Lorena. Ca sa se distinga de masinile produse de catre competitia companiei Turcat-Mery, ce foloseau un design Dietrich, toate autoturismele care ieseau pe portile uzinei din Lorena aveau o sigla noua, crucea regiunii Lorena.

In timp, automobilele Lorraine-Dietrich si-au facut o imagine de prestigiu si chiar au incercat sa intre si pe segmentul de lux cu niste limuzine uriase cu 6 roti. La acea vreme, aceasta marca rivaliza cu cele numite Crossley si Itala, doua marci disparute in zilele noastre. Insa imaginea foarte buna a firmei era data in principal de participarea in competitii. Alaturi de Mercedes si Napiers, alte doua marci in voga la rascrucea dintre secole, Lorraine-Dietrich era o marca omniprezenta in motorsportul vremii.

Un echipaj care nu a mai ajuns la finish in Raliul Paris-Madrid din 1903. La bordul unui Lorraine-Dietrich de 45 cp, pilotul Claude Lorraine Barrow si mecanicul Pierre Rodez au decedat in urma unui accident grav.

In 1903, un model Dietrich a obtinut locul 3 cu Charles Jarrott la volan in raliul Paris-Madrid, iar in 1906, tot podiumul a fost ocupat de masinile Dietrich in Circuitul Muntilor Ardeni.

Achizitiile facute de Dietrich in domeniul auto

In 1907, De Dietrich cumpara marca Isotta-Fraschini si vinde sub aceasta sigla masini dotate cu motorizari OHC de 10 cp. In acelasi an, Lorraine-Dietrich preia si compania Ariel Mors Limited din Birmingham, care producea un singur model de masina de 20 cp care se vindea fie ca un sasiu gol, fie ca o decapotabila cu o caroserie realizata de Salmons & Sons sau un cabriolet realizat de carosierul Mulliner. Masinile s-au vandut insa mai mult in tarile de pe continent, uzina din Birmingham dand faliment in 1908.

Lorraine-Dietrich Sportabout Blue din 1905 prindea 110 km/h.

Incepand cu 1908, De Dietrich oferea o gama larga de vehicule cu 4 pistoane si transmisie pe lant cu puteri de 18/28 cp, 28/38 cp, 40/45 cp sau 60/80 cp, cu preturi cuprinse intre 550 si 960 de lire sterline. Exista si un model de 70/80 cp care avea un pret mult mai mare, de 1040 de lire. Versiunile realizate pentru Marea Britanie erau dotate cu un cardan in loc de lant. Anul 1908 este si anul in care uzina de masini si cea de motoare petntru avion si-au schimbat numele din De Dietrich in Lorraine-Dietrich.

Lorraine-Dietrich 2CR, masina de curse din 1905

Pana in 1914, toate automobilele realizate de companie erau cu cardan si numite 12/16, 18/20 si 20/30 in cazul masinilor sedan, dar si 40/75 in cazul unui model sport, denumiri inspirate de la alti competitori precum Mercer sau Stutz. Aceste automobile incepusera sa se fabrice in orasul Argenteuil, din regiunea Seine-et-Oise, unde dupa Primul Razboi Mondial urma sa fie sediul central.

Doua victorii consecutive in cursa de 24h de la Le Mans

Dupa terminarea Primului Razboi Mondial, regiunea Lorena a revenit Frantei si uzina Dietrich a inceput iar sa fabrice masini si motoare de avion. Un lucru extraordinar de interesant este ca motoarele realizate de Dietrich cu 12 pistoane echipau si avioanele romanesti IAR, printre altele!

In 1919, fostul patron al companiei de automobile S.A. des Automobiles Delaunay-Belleville, devenind director tehnic la Lorraine-Dietrich, lanseaza pe piata un nou model cu doua sasiuri diferite: A1-6 si B2-6. Trei ani mai tarziu, acestora li se alatura modelul B3-6, vandut si el cu un sasiu scurt sau lung. Toate aveau motor de 3445 cmc cu 6 pistoane si produceau 15 cp. Erau dotate cu motoare performante, pistoane emisferice (Hemi), din aluminiu, vibrochen cu 4 rulmenti si supape OHC.

Le Mans 24h din 1923: o masina Lorraine-Dietrich (stanga) este alimentata.

In anul 1923, trei modele Dietrich ocupa locurile 8, 19 si 31 in cursa de 24h de la Le Mans si incep sa primeasca atentie din partea opiniei publice. In 1924, masinile Dietrich 15CV Sport, dotate cu doua carburatoare, frana asistata marca Dewandre-Reprusseau, reusesc sa ocupe locurile 2 si 3. Iar in 1925, aceeasi masina 15CV, cu echipajul format din Garard de Courcelles si Andre Rossignol reuseste sa ocupe prima pozitie, la fel si in 1926, cand in masina se aflau Robert Bloch si Andre Rossignol.

Publicitatea primita in urma victoriilor de la Le Mans, o mare performanta pentru orice producator, a dus la popularizarea modelului numit 15CV care s-a bucurat de caroserii Gaston Grummer, numite Aurora, Olympia, Gloriosa si Chiquita.

Pana in 1929, modelului 15CV i s-a alaturat unul numit 12CV, cu un propulsor de 2297 cmc cu 4 pistoane si un model 30 CV, cu un motor cu 6 pistoane de o capacitate totala uriasa, de 6.107 cmc. Ultima cursa la care a participat modelul 15CV a fost Raliul Monte Carlo 1931, o cursa la care a luat startul si pilotul roman Petre Cristea, in care masina condusa de Jean-Pierre Wimille a fost depasita de modelul Invicta, condusa de Donald Healey.

Lorraine-Dietrich B3-6 din 1922

Ultima masina Lorraine-Dietrich, modelul 20CV

Disparitia marcii din peisajul automobilistic

Familia De Dietrich si-a vandut incepand cu 1928 toate actiunile in companie, iar de atunci masinile purtau numai numele Lorraine. Modelul 15CV a fost inlocuit in 1931 cu cel numit 20CV, dotat cu un motor de 4086 cmc, fabricat in doar cateva sute de exemplare. In cele din urma, pentru ca fabricarea de automobile se dovedea a fi tot mai neprofitabila, in 1935, compania a incetat realizarea de automobile.

Ultimii ani ai acestui brand cu o istorie puternica in spate au fost folositi doar pentru realizarea de motoare pentru avioane si camioane cu 6 roti sub licenta Tatra. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in uzina Lorraine se faceau vehicule militare blindate, aceasta ramanand in picioare pana in zilele noastre. In anul 2007, la fosta fabrica de masini din Luneviile se fabricau inca locomotive sub numele de De Dietrich Ferroviaire.

Romania, anul 1910: Lorraine-Dietrich 24/30 din 1907 in fata Conacului Hagi Tudorache din Gradistea, judetul Ilfov. Foto: volganeagra.blogspot.com