Recordurile Mercedes, masinile Streamline si obsesia lui Hitler pentru viteza

Adolf Hitler si bugetele nelimitate pentru producatorii auto

Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, organizate de catre Hitler pentru a-si demonstra superioritatea rasei prin intermediul sportivilor a fost inceputul unui val urias de strategii si investitii de propaganda. Dupa ce a fost dezamagit de rezultatul final de la Olimpiada, in ciuda faptului ca atletii germani au reusit sa obtina 89 de medalii, urmati de Statele Unite cu 56 de medalii, Hitler a decis ca Germania trebuie sa detina suprematia si in alte domenii. Unul a fost cel legat de motorsport, care includea si recordul mondial de viteza maxima. Record care, oficial, le apartinea britanicilor inca din 1935: Malcolm Campbell reusea la volanul masinii sale Blue Bird sa atinga 484 km/h la Boneville Salt Flats. Nu a durat mult si Hitler a convocat conducerea fabricilor Mercedes-Benz si Auto Union, alocandu-le bugete nelimitate in vederea dezvoltarii unor vehicule capabile sa depaseasca recordurile actuale de viteza.

Ferdinand Porsche ii arata lui Adolf Hitler conceptul pentru VW Beetle

De la Formula 1 la 432 km/h cu Mercedes-Benz W125 Recordwagen in 1937

In anii '30, masinile germane Mercedes si Audi (Auto Union la acea vreme) dominau lumea Formulei 1, cunoscuta la acea vreme sub numele de Grand Prix, adica cea mai mare competitie automobilistica a vremii, Campionatul Mondial de Automobilism. Mercedes-Benz participa cu monoposturile W125, masini dotate cu motoare V8 de 5.7 litri supra-alimentate care produceau in 1937 nu mai putin de 637 cp si o greutate de maximum 750 kg. Chiar daca aceste masini puteau depasi 300 km/h datorita puterii pe care o genera motorul, in cazul unui record de viteza era nevoie de ceva diferit. Asa a luat nastere Mercedes-Benz W125 Streamliner, sau Recordwagen, adica Masina-Record.

Mercedes-Benz W125 de Formula 1 condus la Monaco de Manfred von BrauchitschMercedes-Benz W125 Streamliner, special realizat pentru cursa de pe circuitul Avus

La baza, automobilul era un W125 de GP, dar cu modificari majore. Era de fapt o evolutie a modelului aerodinamic numit Streamliner special pentru circuitul Avus. In primul rand, sub capota, acolo unde a primit un motor DAB V12 de 5.6 litri care oferea 736 cp datorita a doua compresoare Roots. Dar, asa cum este evident, modificarile cele mai insemnate realizate de inginerii germani erau la caroseria exterioara. Aceasta era integral realizata din aluminiu si avea pana si rotile acoperite cu niste capace speciale, pentru a permite o frecare cat mai redusa cu aerul. Pilotul, acelasi Rudolf Caracciola care facea parte din echipa Mercedes-Benz in Formula 1, s-a urcat la bordul masinii in dimineata zilei de 27 ianuarie 1938 si a reusit, pe o portiune de autostrada dintre Frankfurt si Darmstadt, sa atinga 432,7 km/h. Chiar daca nu a depasit recordul mondial, masina condusa de Caracciola a ramas si pana in ziua de azi cea mai rapida masina care a mers vreodata pe un drum public.

Interesant a fost ca cei de la Mercedes-Benz au vrut sa pastreze aceasta cursa secreta, si, cu ajutorul autoritatilor, au inchis sectorul de drum, fara insa a face publicitate. Se spune ca deja, la ora 9 dimineata, pilotul Caracciola si Alfred Neubauer, seful echipei sale, sarbatoreau la un pahar de vin si mic dejun in restaurantul hotelului Park din Frankfurt.

Mercedes-Benz W125 Streamliner se lupta intr-un viraj de pe circuitul Avus cu un Auto Union de GP. Ulterior, si Auto Union a realizat masini speciale aerodinamice pentru acest circuit

Inginerii fara experienta de la Audi si moartea unui pilot, 90 de minute mai tarziu, cu Auto Union V16 Streamliner

Impresionarea Fuhrer-ului era la acea vreme, asa cum se intampla si in epoca Ceausescu, o datorie si o mandrie. Auto Union, primind aceleasi ordine si aceeasi finantare ca si Mercedes-Benz, s-a grabit sa depaseasca recordul lui Caracciola exact in aceeasi zi. Mai precis, la numai 1 ora si 30 de minute dupa cursa facuta de pilotul italian care obtinuse deja recordul Germaniei. Pentru asta, Auto Union a apelat la aceeasi strategie: o masina de Formula 1, modificata astfel incat sa poata atinge viteze uriase.

Auto Union V16 Stromlinie pentru cursa Avus (stanga) si Auto Union V16 Type C de Formula 1 (dreapta)

Automobilul de curse Auto Union Type C era o masina ce reusea sa-i tina piept echipei Mercedes-Benz. Avea insa o configuratie aparte: motorul V16 era pozitionat in spatele pilotului. Motorul V16 era gandit si dezvoltat de Ferdinand Porsche, un apropiat al lui Hitler, inspirat direct din motoarele de avion, care producea circa 550 cp. Cu aceste masini au alergat in GP nume celebre precum Ernst von Delius, Tazio Nuvolari, Bernd Rosemeyer, Hans Stuck si Achille Varzi, reusind sa obtina 25 de victorii in cele trei sezoane din 1935, 1936 si 1937.

Auto Union V16 Type C de Formula 1

La fel ca si cei de la Mercedes-Benz, si inginerii de la Auto Union au apelat la o masina de Formula 1 pe care au modificat-o masiv. Ei detineau insa deja un exemplar aerodinamic numit Stromlinie, realizat special pentru circuitul Avus, un circuit de viteza mare, compus practic din doua linii drepte de cate 6 kilometri fiecare, cu ace de par in capat. Pentru recordul de viteza din 27 ianuarie 1938, Auto Union a modificat aceasta masina, in speranta ca o vor putea face si mai aerodinamica.

Hans Stuck langa masina sa de Grand Prix

Inginerii si designerii de la Auto Union au luat masina de circuit si i-au prelungit caroseria, avand convingerea ca doar asa pot avea o forta de apasare mai mare, la viteze de peste 400 km/h. Masina care avea in jur de 700 cp a primit drept sofer pe Bernd Rosemeyer care si-a propus sa doboare recordul celor de la Mercedes-Benz, realizat cu doar 1,5 ore inainte. Din pacate, automobilul lui Rosemeyer nu s-a comportat foarte bine cand a atins viteza maxima, luandu-si zborul la o viteza de peste 400 km/h, omorandu-si pasagerul. Nu se stie insa daca, inainte de accident, Rosemeyer a reusit sa depaseasca viteza de 432,7 km/h, recordul lui Caracciola. Din pacate, in ziua de astazi nu s-a mai pastrat original niciun exemplar din cele cateva Streamlinere realizate pentru cursa de pe circuitul Avus si nici resturile masinii care a incercat doborarea recordului. Recent s-a fabricat o replica identica speciala pentru Audi Tradition.

Un monopost Auto Union V16 Stromlinie intra in acul de par de pe circuitul Avus, modificat cu plan inclinat pentru ca masinile sa-si pastreze viteza si in cele doua viraje

Masina realizata pentru circuitul Avus...... a primit o caroserie modificata pentru recordul mondial

Automobilul special realizat pentru doborarea recordului avea praguri mult mai inalte, care, se pare, au dus si la accidentul nefericit

Peste 500 km/h in 1939 cu Mercedes-Benz T80 Streamliner

Recordurile de viteza insa nu stateau pe loc. Deja, in 1938, englezul George Eyston detinea un record mondial de 502 km/h la bordul masinii sale numita Thunderbolt. Hitler nu si-a abandonat visul de a avea cea mai rapida masina din lume, asa ca a continuat investitiile in industria auto. Cu ajutorul lui Ferdinand Porsche, care a dezvoltat si a realizat designul masinii, Mercedes a fabricat o masina unicat, numita T80 Streamliner. Un automobil de mari dimensiuni cu 6 roti, motor central si cu un singur loc, gandita exclusiv pentru a reusi o viteza maxima de peste 600 km/h. Hans Stuck, un pilot apropiat de-al Fuhrer-ului, i-a convins pe cei de la Mercedes ca trebuie sa doboare recordul mondial si ca are nevoie de o masina speciala.

Invatand de la americanii si englezii care isi schimbau intre ei dominatia la titlul mondial, atat Porsche cat si inginerii Mercedes au realizat ca trebuie sa apeleze la un motor urias. Au scos direct dintr-un avion de vanatoare Messerschmitt un motor nou V12 de 44.5 litri de productie Daimler-Benz, un motor produs in numai 3 exemplare pana in acel moment, care producea 3000 cp, de doua ori mai mult decat rivalul direct al englezilor, avionul Supermarine Spitfire. Acest motor functiona pe baza unui amestec de alcool metilic cu benzina, etanol, acetona, nitrobenzen, avgaz si eter. In plus, admisia mai era dotata si cu o injectie de lichid pe baza de metanol si apa pentru racire si evitarea detonatiilor.

Motorul urias era pozitionat in spatele pilotului iar rezervorul era amplasat in capatul masinii. Sasiul era realizat din otel iar caroseria cu schelet din aluminiu avea panouri de tabla din aliaj de magneziu. Avand o lungime de peste 8 metri si o greutate de 2,7 tone, masina putea atinge, datorita modificarilor aerodinamice, peste 750 km/h. Cel putin asa sustinea Josef Mickl, cel care a realizat partea aerodinamica si testele in laborator. Automobilul trebuia sa incerce realizarea recordului in 1940, condus de Stuck, pe autostrada Berlin-Halle proaspat realizata la acea vreme, avand o latime de 25 de metri si o lungime a portiunii drepte de 10 kilometri.

Din pacate insa, Al Doilea Razboi Mondial a inceput si Hitler a uitat de orice record. Brusc, industria militara a primit prioritate si toate investitiile s-au indreptat spre realizarea de vase, avioane si tancuri. Motorul DB 603 de avion a fost imediat scos de pe masina, pentru a fi instalat pe un avion, dar caroseria a fost ascunsa si pastrata intr-un hambar din Austria. In prezent, unicul T80 realizat poate fi admirat la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart. De-a lungul anilor, mii de fani ai marcii si iubitori ai sporturilor cu motor le-au sugerat oficililor Mercedes-Benz din prezent sa restaureze masina la starea initiala, dotata cu acelasi motor, pentru a vedea daca ar fi atins la acea vreme viteza de 750 km/h.