Am facut 1200 km prin Dobrogea si am aflat ca Romania e frumoasa

4 cuvinte despre X4

"Ce poti spune despre un BMW X4 cu numai 14.000 de kilometri la bord? Ca este performant si atragator? Ca-i plac viteza si consumul redus? Ca iubeste virajele? Si pe sofer?". Dupa aceasta fraza de inceput 'a la Love Story', pot spune doar atat: ca am petrecut 10 zile cu un BMW X4 cu motorizare 2.0d de 195 cp si am vazut alaturi de el locuri incredibile. Da, le-as fi putut admira si dintr-un Sandero, insa datorita acestei masini am reusit sa vad mai multe locuri, mai indepartate si mai greu accesibile.

Nu o sa va prezint masina ca intr-un test-drive obisnuit, aratandu-va date, cifre si specificatii disponibile oricui in brosura autoturismului. Pentru ca X4 nu mai are nevoie de inca o prezentare conventionala cu detalii despre interior, exterior, motor, spatiu si asa mai departe. Poate ca acest X6 in miniatura, sau X3 cu fund turtit, cum vreti sa-i spuneti, are nevoie de putina lumina pozitiva. Si pentru asta am sa va arat ca poti face si ceva frumos la volanul unei masini premium ce poarta o sigla controversata, ceva ce nu multi soferi ai acestei marci au vointa sa faca: sa descoperi secretele si frumusetile propriei tari. Pentru ca acea Romanie condusa de politicieni corupti, suprasaturata de drumuri gaurite, infrastructura la pamant si un turism ce lasa de dorit ascunde si locuri minunate pe care noi, romanii, le-am uitat, orbiti fiind de curentul all-inclusive de la vecini.

Nu mergeam la Roxana, ci spre Tulcea.

Despre masina o sa spun ca are un pret final, din pricina numarului urias de dotari, de 67.500 de Euro. Deloc mult pentru clientul de BMW care stie ca la acesti bani primesti siguranta totala, fiabilitate, dotari cat cuprinde si o eficienta iesita din comun. Motorul de 2.0 diesel a consumat in medie 7.3 l/100 km parcursi, un numar senzational ce vine din partea unui SUV deloc mic, cu tractiune 4x4 si transmisie automata cu 8 rapoarte. Cat despre placerea condusului, aceasta a fost totala, indiferent de carosabilul abordat. Si, credeti-ma... in Dobrogea, sa gasesti o sosea asfaltata recent este o mare provocare!

Prima oprire - Delta Dunarii

Nu am fost niciodata la Sulina. Pana acum. Am plecat din Bucuresti spre Tulcea cu masina, am parcat-o in siguranta intr-o locatie pazita, speriat de faptul ca oglinzile laterale de "Bembeu" atrag hotii mai ceva ca Ponta - minciunile. Si, dupa 5 ore petrecute in pasagerul batranesc, in care m-am simtit exact ca in India, intr-un tren plin de oameni inclusiv pe plafon, sau pe Amazon, intr-o pluta aglomerata de oameni, purcei, gaini si plante de toate felurile, am ajuns la capatul Dunarii, in orasul Sulina.

Apus in portul Sulina.

Daca vrei sa vii in Sulina pentru a gasi cea mai tare destinatie de distractie, un fel de Ibiza, mai bine stai acasa. Daca nu iti place natura si aventura, nu ai ce sa vezi aici. De fapt, poti numara pe degetele de la o mana activitatile pe care le poti face in acest capat de lume. De exemplu, poti face plimbari cu barca pe canale ca sa vezi nuferi si pelicani, poti sa te duci la plaja cea nesfarsita de nisip fin, poti sa te plimbi cu barca pe mare si sa vezi cele doua epave de la varsarea Dunarii, poti sa vizitezi farurile vechi si noi si poti sa te duci la cimitir. Acum, nu trebuie sa te gandesti la cimitirul Sulina ca la destinatia ta finala, ci ca la un obiectiv turistic.

Cele doua epave de la varsarea Dunarii in mare, spun legendele locale, au fost esuate cu buna credinta de catre echipajele lor. Din simplul motiv ca banii de pe asigurare sunt mai buni... Interesant este ca nu vorbim de echipaje romanesti. De unde pana unde le-a venit strainilor ideea ca Sulina este un loc bun in care sa-si lepede fierul vechi?

Foto: Valentin Manus. Farul Vechi de pe canalul Sulina dateaza din 1870, cand marea era mult mai aproape de oras, cu cateva sute de metri. Intre timp, din cauza ca autoritatile nu s-au preocupat de asanarea bratului Sulina, aluviunile au inaintat, la fel si uscatul, mutand malul marii mai departe. Evident, in stilul caracteristic romanesc, farul acesta care ar trebui sa fie un obiectiv turistic important, zace in rugina si mizerie.

La Muzeul Farului din Sulina te poti urca in varful unei cladiri vechi si poti sa vezi ce insemna viata de marinar in urma cu un secol. Intrarea costa 5 lei de persoana si in banii astia primesti cadou si o lovitura in freza la urcarea treptelor, daca nu esti atent... ca noi.

Cimitirul Cosmopolit Sulina

La fel ca si Cimitirul Bellu din Bucuresti, cimitirul din Sulina este un loc pe care trebuie sa-l vezi. Nu ca sa faci vraji la ceas de seara, ci ca sa descoperi istoria ingropata aici. De fapt, este un cimitir maritim, in care se odihnesc multi marinari de toate nationalitatile, dar si cateva personaje de legenda. Cum este cazul piratului grec ingropat aici si despre care se spune ca, cine stie sa citeasca insemnele de pe a sa piatra funerara, poate ajunge la comoara pe care a ingropat-o inainte sa se inece. Aici mai este si mormantul unei printese care a fugit din Franta ca sa se regaseasca cu iubitul sau marinar, murind inecata la Sulina.

Mormantul Piratului din Sulina.Mormantul Printesei necunoscute.Mormantul unui marinar de 17 ani.

La fel de emotionanta este si povestea celor doi tineri, William si Margaret, care si-au gasit sfarsitul in Dunare pe 21 mai 1868. Margaret avea 23 de ani si, cand a cazut in apele involburate ale Dunarii, William, de 25 de ani, a incercat sa o salveze si a sarit dupa ea. Povestea tragica se termina cu moartea celor doi tineri inghititi de ape. Pe piatra de mormant a tanarului este scris in cateva cuvinte pe cat de banale, pe atat de superbe: "Niciun om nu are dragoste mai mare ca cel care renunta la propria viata pentru prieteni".

Tot o dovada de dragoste suprema ne arata si acest mormant in care dorm doua surori de 2 si 4 ani, amandoua inecate dupa ce sora cea mare a incercat sa o salveze pe cea mica.

Povestea mormantului fara inscriptii este si ea la fel de interesanta. Desi unii spun ca aici nu este ingropat nimeni, mormantul fiind facut de doi indragostiti care au fugit de acasa pentru a li se pierde urma, legenda spune ca e vorba de doi batrani veniti tocmai din Australia cu vaporul la sfarsitul anilor 1800 si care au fost gasiti pe plaja marii imbratisati, fara suflare, din motive necunoscute nici in ziua de azi.

Pietre, cetati si nepasare

Dupa ce am parasit Sulina, de aceasta data la bordul unei nave rapide care a facut numai 1,5 ore pana la Tulcea, am luat-o spre Braila. Si, asa cum am vizitat in trecut bisericile fortificate din Transilvania, frumusetile din Maramures si Bucovina sau am descoperit secretele din vestul Romaniei, ne-am propus ca anul acesta sa vedem ce are mai bun de oferit Dobrogea. Mai exact, o multime de cetati vechi de 2000-3000 de ani.

Pe drum a trebuit sa acordam si prioritate unor localnici care, desi aveau tractiune integrala si apartament la purtator, aveau o singura viteza - foarte incet.

Dobrogea este plina de cetati romane, grecesti, getice sau bizantine, in diverse stari de conservare. Din nefericire pentru noi si viitorii nostri copii, majoritatea acestor situri arheologice sunt in paragina, lasate nesupravegheate, date uitarii si sortite pierzaniei. Nu putini sunt localnicii Dobrogei care si-au facut garduri si pereti la casa cu pietrele smulse direct din zidurile cetatilor antice. Nu putine au fost furturile de obiecte de patrimoniu, comori arheologice disparute si vandute peste hotare sau morminte jefuite de orice urma de istorie care ar fi trebuit sa stea intr-un muzeu.

Troesmis era un oras getic ridicat in secolul al V-lea pe malul Dunarii. Din pacate, locul este neingradit, vacile pasc in voie printre peretii vechi de 1500 de ani si oricine poate sa sape dupa obiecte ingropate. De fapt, oricine se apleaca putin gaseste cioburi de ceramica antica, resturi de oase si, cu putin noroc, chiar monede. E pacat ca un asemenea loc nu este ingrijit si exploatat cum se cuvine. Oare asa se intampla si in Franta sau Germania cu vechile asezari istorice?

Cetatea TroesmisCetatea IbidaCetatea Dinogetia

Asezarea romana Dinogetia, ce dateaza din sec. IV, si-a pierdut frumusetea si maretia de odinioara, autoritatile 'romanesti' avand grija sa-i ofere un loc de veci lipsit de demnitate. In aceasta imagine sunt termele romane, locul in care apa era incalzita si era trimisa spre cetate prin niste conducte. Adica oamenii aveau acum 1600 de ani apa calda, putem spune curenta. Acum, mai bine de 70% din gospodariile Romaniei nu au canalizare. Oare cat am avansat? Starea acoperisului menit sa protejeze aceasta locatie arheologica spune tot.

Histria, ultima urma de speranta

Dupa ce am incercat sa gasim mai multe cetati spre care drumul ne arata semne, precum Noviodunum din Isaccea sau Arrubium din Macin, locuri in care acum turistul strain dornic de istorie si cheltuiala o sa gaseasca exclusiv gunoaie, moloz aruncat, case construite ilegal si foarte multe buruieni crescute, dar nici urma de perete sau piatra de pe vremea romanilor, am ajuns la Cetatea Histria. Probabil singurul loc din Dobrogea in care si astazi se mai fac sapaturi arheologice si totul este organizat ca la carte.

Histria este cel mai vechi oras atestat pe teritoriul Romaniei, datand din anul 657 inainte de Hristos. La acea vreme, cetatea era pe malul Marii Negre, acum insa in locul marii intinzandu-se uriasul lac Sinoe. Odata venit aici, turistul poate vizita un muzeu inchis, in care sunt pastrate cele mai frumoase descoperiri din acest oras, dar si cetatea din aer liber. Insa dincolo de faptul ca ai parte de o infuzie uriasa de istorie si bunavointa din partea autoritatilor, te bucura sa vezi ca sunt destui arheologi care fac sapaturi in continuare si care incearca sa gaseasca obiecte inca nedescoperite.

Un arheolog sta ascuns in subteran, intr-o incapere fara lumina...... si scoate la iveala o multime de obiecte vechi de mii de ani.

Undeva in Muntii Macinului sta ascuns un lac unic in Romania. Pentru ca este format intr-o fosta cariera de granit. Se numeste Iacobdeal si are apa de cristal, extrem de curata. Interesant este ca acest lac nu are legatura cu nicio apa curgatoare si este la un nivel ridicat fata de Dunarea care este in apropiere. Lacul s-a format dupa ce sapaturile au ajuns la un izvor subteran.

'Cheile Dobrogei' este singurul loc din toata regiunea care te face sa uiti ca esti intr-o zona de campie. Soseaua care le strabate nu este lunga, are doar 2,5 kilometri presarati de niste munti coraliferi, munti care acum multe mii de ani erau pe fundul unei mari. Interesant este ca acesti munti au forme ciudate si foarte multe pesteri care pot fi vizitate de oricine. Ganditi-va cum arata acest peisaj scufundat, iar in locul BMW-ului din imagine pe acolo se plimba nestingherita o balena...

Pestera Liliecilor din comuna Targusor este un alt loc la care ne-am oprit. Din pura curiozitate, fiind o pestera care nu e introdusa in vreun circuit turistic si despre care nu se stiu multe lucruri. Nu stiu daca e bine sau rau ca oricine poate avea acces la ea si o poate vizita, deoarece nu este o pestera banala. Galeriile au peste 400 de metri si sunt cu multe oscilatii de nivel. Noi am intrat in ea doar vreo 50 de metri, fiind neechipati corespunzator. Si, daca afara erau 38 de grade, aici ieseau aburi si era o placere sa stai. Insa, asa cum ii zice si numele, la fel cum patea si Indiana Jones, cu cat mergeai mai departe, cu atat simteai ca 'te ploua'. Cand ridicam lanteran spre tavan, acesta era ticsit de lilieci care nu aveau alta treaba decat sa-si faca nevoile pe turistul bucurestean.

Jurilovca si Enisala, doua locuri pe care trebuie sa le vezi

Nu este prima oara cand opresc la Jurilovca. Pentru simplul motiv ca aici se afla ruinele cetatii Argamum, o alta "adunatura de pietre" lasata de izbeliste, dar care este situata intr-un loc incredibil. E vorba de Capul Dolosman, un loc pe malul lacului Razelm care iti ofera o panorama speciala. Este identic cu acele locuri din filme, locuri speciale de sinucidere de pe malul oceanului, cu stanci verticale ridicate deasupra apei. Adica, in caz ca esti curajos si te pui pe marginea prapastiei, iti vei da seama ca esti pe marginea unui gol urias. Am mai fost aici, tot cu un BMW la test-drive, insa pentru a simti frumusetea locului trebuie sa fii aici. De aceasta data, cu X4 am ajuns in miez de noapte, cand urlau sacalii si tantarii erau pusi pe vanatoare.

In parcarea portului din Jurilovca, BMW-ul X4 s-a intalnit cu un strabunic. E vorba de un BMW 1502 al carui proprietar se bronza, cel mai probabil, dincolo de lacul Razelm, pe plajele din Gura Portitei.

Am luat-o spre nord, catre Enisala. Un loc devenit tot mai popular de cand a fost restaurata cetatea si de cand aici se organizeaza tot felul de festivaluri si evenimente culturale. In micul sat Enisala se gaseste si un 'Muzeu al Gospodariei Tranesti', un loc ce trebuie sa-l vizitezi daca ajungi aici. Pentru ca iti arata cum traiau oamenii zonei, cu ce se ocupau si ce unelte foloseau. Partea cu adevarat senzationala este ca absolut tot ce detine muzeul, adica sute de obiecte valoroase, au fost stranse de la taranii lipoveni din zona.

Cetatea Enisala - poarta catre Delta Dunarii.Caruta de duminica, Muzeul Gospodariei Enisala.

La Enisala vei gasi tot niste pietre. Dar mai curate si mai bine intretinute, care chiar formeaza o cetate adevarata. Interesant este ca aceasta cetate, care candva se afla pe malul marii, a fost construita la altitudine, pe cel mai inalt deal din regiune. Si, odata urcat in ea, poti sa admiri o priveliste de 360 de grade in jurul tau, priveliste care defineste cel mai bine zona Dobrogei.

De-a lungul Dunarii catre Ostrov

Cei care se indreapta spre sudul litoralului romanesc au, teoretic, si varianta Ostrov - Murfatlar - Constanta. Insa oricat de lunga ar fi coada de la Fetesti, oricate accidente ar avea loc pe A2, aceasta varianta este fara doar si poate cea mai lenta. Din simplul motiv ca esti nevoit sa treci cu bacul la Ostrov. Bac ce se misca cu viteza unei testoase schioape mult mai lenesa decat cea intalnita de noi, bac dupa care trebuie sa astepti cate o ora si nici asa nu e sigur ca vei urca pe el. Insa daca nu te grabesti, cum a fost cazul nostru, merita sa vizitezi si acest colt de Romanie.

Mausoleul Adamclisi realizat la scara 1:1 dupa cel original roman dateaza din 1977. Acesta este o reconstituire a mausoleului original ridicat in cinstea Imparatului Traian in anul 102 la indicatiile lui Apolodor din Damasc. Tot aici se gaseste si un muzeu, dar si cetatea Adamclisi, loc strategic important pentru legiunile romane.

In muzeul Adamclisi sunt pastrate pietre si elemente originale ale mausoleului veritabil. Majoritatea pieselor care formau uriasa cladire sunt niste placi numite metope cu basoreliefuri ce infatiseaza scene de razboi dintre daci si romani. Din nefericire pentru poporul nostru, acest mausoleu a fost ridicat in cinstea victoriei romane asupra poporului dac din care ne tragem noi, romanii.

In drum spre Ostrov, locul de trecere cu bacul peste Dunare, ne-am oprit si la celebra Manastire Sf. Andrei. Pe langa apa rece de izvor care ne-a umplut sticlele goale din masina, de aici am mai plecat cu o imagine pe care nu o mai vazusem. In incinta manastirii sta ascunsa 'Pestera Sfantului Andrei', aparent locul in care a trait Sfantul Apostol Andrei, o incapere sapata in piatra muntelui, care are si o turla ce iese tot prin munte, la suprafata, direct printre copaci. Nu am mai vazut o biserica cu tot cu turn sculptata in piatra dura a muntelui...

Inainte sa trecem Dunarea, BMW-ul X4 isi ia la revedere de la fluviul peste care si pe langa care s-a plimbat de atatea ori in acesti 1200 de kilometri parcursi.

Pe bac, inghesuiala mare. In total, 3 TIR-uri si vreo 15 automobile au incaput pe mica barja suprasaturata de greutate care avea un pescaj ramas de circa 10 centimetri. Cei 600 de metri de pe un mal pe altul i-am facut in 30 de minute.

Palatul Ghica din Caciulati, ultima oprire

Dupa mai bine de 1200 de kilometri pe care i-am facut in Dobrogea, o zona in care asfaltul bun este ceva rar, masina a cam avut de suferit. Pe langa praful, mizeria si noroiul acumulate de-a lungul calatoriei, pe drumul care ducea la Pestera Liliecilor, un drum pe care viteza de top era spre 10 kilometri la ora din cauza gropilor, am fost destul de neatent incat sa lovesc o piatra mai mare care a lovit janta din stanga. Nu grav, dar destul incat BMW-ul X4 nou si neatins sa bifeze prima sa paguba. Cei de la spalatorie nu se ocupa si de jante zgariate, insa au transformat masina si mi-au dat-o inapoi mai stralucitoare, mai curata si mai frumoasa decat la prima noastra intalnire, gata pentru o 'sesiune foto la castel'.

In mintea mea era sa fac cateva fotografii cu masina in incinta unui palat despre care doar citisem, dar pe care nu-l vizitasem niciodata. E vorba de Palatul Ghica din Caciulati, la numai 20 de minute de Bucuresti. Un loc ce nu se viziteaza oficial, un loc ce tine de 'Academia Romana cea vesnic fara de buget', un loc lasat in paragina si uitat de toata lumea.

Palatul se numeste Ghica-Blaremberg si a fost construit de Dimitrie Ghica, fratele lui Grigore Ghica, cel care si-a construit palatul cu acelasi nume de langa Lacul Tei. Inspirat de fratele sau, Dimitrie isi cumpara un teren de cateva zeci de hectare pe care construieste in 1832 palatul care exista si azi. Din pacate insa, chiar daca a fost restaurat in 1924, palatul a fost donat imediat dupa razboi, in 1948, Academiei Romane, institutia fiind si azi proprietarul de drept.

Lipsa fondurilor se vede imediat cum treci pragul impunatoarei cladiri. Paznicul ne-a spus ca tot ce a fost de valoare, adica mobilier si tablouri realizate de pictori celebri, a fost dus de aici, nimeni nu stie unde. Au ramas in schimb cuiele gigantice din perete care, candva, suportau greutatea tablourilor semnate de Matisse, Grigorescu sau Gauguin. Camerele uriase, care te duc cu gandul la baluri elegante, trasuri oprite in fata portii, domni cu joben si doamne cu palarii stufoase, au acum parte de igrasie si mucegai. Parchetul a ramas intact si inca poarta urmele unor pantofi cu toc plimbati de capete incoronate.

La etaj, acelasi peisaj trist, plin de panze de paianjen, miros de umezeala, mizerie si ignoranta, umple fiecare camera in parte. La fel si la subsol, unde inca se mai vad blazoanele regale, acolo unde probabil era crama de vin, la fel si in bucataria in care lucrau femeile de zor pentru asigurarea meselor regale sau in camera centralei de unde pleca agentul termic spre uriasa cladire. Tot la subsol zace plin de rugina un seif masiv, ingropat in pamant, greu de cateva tone, care odinioara ascundea actele, lingourile si bijuteriile familiei Ghica.

Daca va spun ca in spatele palatului era o cascada artificiala, un foisor in care se lua masa de pranz si o alee care ducea la lac, s-ar putea sa nu ma credeti. Mai ales daca vedeti pozele in care apar numai buruieni si ruine...

Nu degeaba ne-am incheiat calatoria prin Dobrogea in acest loc. Pentru ca nimic nu exprima mai bine sentimentul pe care l-am avut in aceste 10 zile de plimbare prin aceasta zona a Romaniei ca acest palat. Am plecat cu speranta ca voi vedea lucruri noi si interesante, ca mi se va umple inima de bucurie si de mandrie ca sunt roman si ca am o tara superba, cum nimeni nu mai are. Si asa a si fost. Am descoperit o multime de locuri interesante si pline de povesti, de legenda si de istorie. Majoritatea le-am vazut pentru prima oara in viata mea si le voi recomanda si altora sa le vada. Insa in permanenta am purtat cu mine un gust amar si o dezamagire greu de descris.

Ma bucuram pe de-o parte ca in tara mea exista si cetati vechi de 2000 de ani in care au trait civilizatii demult apuse, de cealalta parte ma intristam cand vedeam ca acum, in 2015, habar nu avem cum sa le pastram si sa le fructificam pentru generatiile viitoare. Mi se umplea inima de emotie cand citeam povestile eroice si pline de dragoste din cimitirul Sulina, dar mai ca imi dadeau lacrimile de rusine cand auzeam ca fiul primarului, politistii din oras impreuna cu cei de frontiera braconeaza Dunarea si au acasa moruni si icre negre la orice ora... Ma bucuram cand vizitam Cetatea Histria, eram dezamagit cumplit cand in locul unui sit arheologic gaseam moloz aruncat si gunoaie peste tot... Oare vom ajunge sa le aratam copiilor nostri aceste locuri doar in fotografii? De asta am facut eu acest articol?

Asa te simti si cand te duci la Palatul Ghica. Inchizi ochii si iti dai seama ce a fost candva acolo, cum era decorat, cum se servea masa, cum dansau oamenii in sala principala, ce trasuri elegante veneau la poarta si ce muzica se auzea pe holurile lungi. Zambesti fara sa-ti dai seama si te pierzi intr-o lume de vis, pana cand te trezesti la realitate si constientizezi ignoranta autoritatilor romane care au lasat o asemenea frumusete in ruina si decadere...

Pentru al 4-lea an consecutiv in care fac o plimbare lunga prin Romania ajung la aceeasi concluzie: avem o tara incredibil de frumoasa. Incredibil de frumoasa! Dar avem niste politicieni atat de urati...