2000 de km cu Nissan Pathfinder: am descoperit Romania cu secretele sale

All-inclusive la bulgari, insule grecesti cu nume care se termina in "os" sau city-break la Praga, Viena sau chiar Paris. Acesta este concediul romanilor. Turistul roman vrea sa ajunga intr-un hotel in care primeste o bratara la receptie ce-i permite la orice ora din zi sa isi umple farfuria, desi el mananca doar un sfert din mancare. Turistul roman vrea neaparat o insula greceasca cu plaja plina de nisip fin, ca asa a vazut el la altii pe Facebook si vrea si el poze de acolo. Sau, de ce nu, turistul roman vrea sa traga o fuga repede intr-o capitala care este la moda, Praga sau Berlin, doar ca sa dea check-in si sa primeasca like-uri de la prietenii cunoscatori care ii dau sfaturi ce sa viziteze, ca au fost si ei acolo. Dar de ce ai vrea sa iti indrepti privirea spre alta tara, cand Romania noastra este plina de locuri ascunse ce asteapta sa fie descoperite? Imi pare rau, dar faptul ca atat guvernantii, cat si hotelierii habar nu au sa faca turism... nu este un motiv suficient incat sa ma puna pe fuga. Eu vreau sa-mi cunosc tara.

Acum doi ani am facut prima plimbare lunga prin Romania la bordul Daciei Lodgy. Atunci vedeam bisericile fortificate din Transilvania, un circuit turistic putin cunoscut si promovat, spre rusinea noastra. Anul trecut, impreuna cu Ford Focus, am vazut Bucovina si Maramuresul, alte locuri mai mult vizitate de turistii straini decat de romani. Iar in aceasta vacanta am ales sa vad tot vestul Romaniei, o zona despre care nu stiam mare lucru. Si pentru asta, am ales un Nissan Pathfinder.

Si bine am facut! Nu doar pentru faptul ca am transportat si bicicletele dupa noi, dar in principal pentru ca am fost pe niste drumuri, aratate si pe harta, care ar fi pus la pamant orice masina mica. Si marele 'cautator de poteci' a facut fata cu brio, simtindu-se in elementul sau pe drumuri forestiere, de pamant, pietruite sau pur si simplu asfaltate, dar cu mai multe gropi decat... asfalt.

Drumul spre satul parasit Lindenfeld nu poate fi parcurs decat cu masina 4x4 din cauza sleaurilor uriase facute de ape

Nu o sa va dau multe detalii despre Nissan Pathfinder 3.0 dCi cu transmisie automata cu 6 rapoarte. Pentru ca l-am testat in trecut si am avut inca de atunci o parere excelenta. Acum nu am facut decat sa-mi intaresc parerea conform careia este cu adevarat un automobil exceptional. Care, in ciuda dimensiunilor sale si a puterii destul de mari, are un consum decent, de numai 8.3 litri in regim mixt.

Va mai spun doar ca numarul calitatilor pe care le are aceasta masina depaseste cu mult numarul defectelor. Ca defecte, am sesizat unul legat de navigatie si unul legat de trapa electrica. Cel legat de navigatie se refera la faptul ca softul nu era tocmai... la zi. Adica multe drumuri principale nu erau mapate si de cateva ori, nu stiu din ce cauza, harta o lua razna si imi arata o cu totul alta locatie fata de cea in care ma aflam. Dar am avut si harta fizica, de hartie, ca pe vremuri, asa ca m-am descurcat. Cat despre trapa, la o masina care avea numai 17.000 de kilometri, nu mi se parea normal sa suiere in mers si sa intre aerul... Cine stie, poate cu putin reglaj, as fi scapat si de zgomotul enervant al aerului la viteze ceva mai mari...

Dar, in rest, asa cum veti citi si mai jos, Nissan Pathfinder mi-a adus doar zambete pe fata. Si nu m-ar deranja sa conduc asa ceva in fiecare zi, pentru ca, brusc, acest model a devenit preferatul meu. Nu conteaza cat costa, pentru ca merita fiecare banut. Dar este un autoturism care le are pe toate: putere, siguranta, spatiu, confort, stabilitate pe asfalt, aptitudini serioase in off-road.

La Orsova, Dunarea se bucura de o faleza pe care localnicii se pot plimba in voie pe jos sau cu bicicletele

De-a lungul Dunarii

Am plecat din Bucuresti pe autostrada A1, Pitesti, Craiova, cu directia Drobeta-Turnu Severin. Nu mai fusesem in acea zona din copilarie, de cand eram un pasager pe bancheta spate a Daciei 1310 'culoarea untului'. Dar tineam oricum minte drumul catre Orsova care trecea peste multe golfuri ale Dunarii, numite viaducte, cu un peisaj senzational.

Prima oprire am facut-o in Drobeta-Turnu Severin, dornic sa vad piciorul podului realizat pentru Traian de catre Apolodor din Damasc. Dar si un turn de apa din oras, de unde, chipurile, se vede o panorama excelenta. Tipic romanesc, turnul de apa era inchis, chiar daca am ajuns in timpul orelor de program, nicidecum in pauza de masa. Cat despre cel mai important obiectiv turistic al orasului, ruinele podului peste Dunare vechi de aproape 2000 de ani, primarului din localitate ar trebui sa-i fie rusine: nu exista niciun semn care sa te duca acolo, nu exista indicatii, iar piciorul podului zace intr-o apa imputita plina de gunoaie...

Turnul de apa cel... inchis Vechi de 2000 de ani, piciorul podului zace in mizerie

Am disparut la fel de repede cum am ajuns in oras si am luat-o spre Orsova. Un oras foarte frumos, curat si bine aranjat de pe malul Dunarii, care ne-a condus intr-un fost sat numit Eselnita, transformat peste noapte intr-o 'Mecca' pensiunilor facute cu fonduri europene. Am innoptat aici, nu inainte sa avem parte de un tratament tipic romanesc: nimeni nu stia de rezervare, nici macar doamnele de la bucatarie, unde am fost indrumati sa vorbim. Iar din meniul restaurantului, te-ai astepta sa gasesti pestii mentionati acolo, ca doar esti la 2 metri de Dunare: crap, somn, salatu si alte inaripate acvatice. Aveau doar pastrav de la Metro.

Aici s-au facut multe pensiuni pentru ca turistii vin sa vada Cazanele Dunarii si marea sculptura din munte, Capul lui Decebal. Merita sa faci o plimbare cu barca pe Dunare, sa vezi Cazanele si pestera Veterani. Costa doar 25 de lei/persoana la care se mai adauga 6 lei vizitarea pesterii. Evident, oamenii de aici nu au auzit de bonuri fiscale, iar evaziunea este la ea acasa, chiar daca pestera, de exemplu, este detinuta de Romsilva, companie de stat... Tipic romanesc.

Ruine si rugina la Baile Herculane

A doua zi am luat-o spre Cheile Nerei, nu inainte insa de a trece prin Baile Herculane, un loc pe care bunicii mei il vizitau frecvent pe vremea lui nea Nicu. Si va spun ceva cu mana pe inima inca de la inceput: nu cred ca ar putea exista un loc mai frumos in Romania. Asta daca... l-ar reface cineva. Pentru ca momentan, Baile Herculane reprezinta cea mai mare bataie de joc a epocii contemporane. Situatia hotelurilor vechi este incerta, asa ca nu se sinchiseste nimeni sa le aduca la gloria de odinioara. Statul roman, expert la contracte frauduloase din epoca Nastase, a concesionat pana si dreptul de folosire a apelor termale... Tipic romanesc, nu?

Dar, lasand la o parte mizeria, ruina, batjocura si tristetea locului, Baile Herculane sunt un loc mirific. Mai ales daca ai puterea sa te duci cu gandul in trecut, acum 100 de ani, cand aici se plimbau pe strazi regi si regine din toata Europa, pe strazile pietruite erau parcate numai trasuri si cei mai bogati se plimbau cu cate un Buick sau Mercedes-Benz din 1905...

In 1850, hotelurile din Baile Herculane erau dotate cu lifturi hidraulice, existau bai termale care functionau inca de pe vremea romanilor, totul era functional si turismul exclusivist ii obliga pe cei mai bogati oameni ai planetei sa-si faca rezervare cu multe luni inainte, daca voiau sa gaseasca loc aici. Austriecii si-au facut propria baza de tratament, au facut si un Cazino, au realizat poduri din fier forjat pentru turisti si statuile care impodobeau cladirile erau capodopere de arta ale celor mai buni sculptori din lume.

Dar haideti sa lasam visurile la o parte si sa revenim la realitatea crunta: apa termala sulfuroasa este acum irosita si se varsa direct in Cerna. Turistii in varsta au ajuns sa se injoseasca si sa faca baie in niste locuri ce seamana mai mult cu fosele septice, decat cu bai termale bine organizate. Cat despre ce are parte turistul strain care vine aici... Trebuie sa stiti ca Romania este norocoasa ca are asa ceva, nemtii, americanii si multi altii viseaza doar sa aiba parte de ape termale. Cand ei vin la Herculane si vad cum ne batem joc de propria bogatie, pun pariu ca rad de noi din invidie si spun ca avem ceea ce meritam...

S-au perindat ministri ai turismului la guvernare cu zecile in ultimii ani. A facut vreunul ceva sa readuca aceasta statiune la mandria de odinioara? Nimic. Dar noi continuam sa-i votam, sperand, ca niste fraieri ce suntem, ca peste noapte se vor interesa de cetateni si nu de buzunarele lor...

Cheile Nerei, secretul vestului

Dupa ce am plecat trist de la Herculane, am trecut prin Mehadia, o localitate in care au trait strabunicii mei, dupa care am facut stanga spre Bozovici. Aici am mai avut parte de o revelatie, la fel de negativa: cu fonduri europene s-au facut in multe sate Centre de Informare Turistica. Absolut inutile, vesnic inchise si realizate pe bani furati, cel mai probabil, de primari. Ne-am descurcat singuri si am vizitat Complexul Mulinologic din Eftimie Murgu, de pe Cheile Rudariei. Adica un muzeu in aer liber cu mori de apa reconstruite. Interesant, dar la fel, intr-o paragina in devenire...

Cetatea Mehadia, sau... ce a mai ramas din ea

Lacul Dracului

A urmat Cascada Bigar, un loc de o frumusete rara, atat de rara, incat cei de la The World Geography au votat-o cea mai spectaculoasa cascada din lume. Dupa care, am parasit asfaltul si am mers pe un drum de pe harta catre Sasca Montana, locul de pe Cheile Nerei in care urma sa vedem cateva atractii ce pareau senzationale din pozele de pe net. Am gasit insa un semn, in localitatea Sopotul Nou, care ne trimitea spre Lacul Dracului.

Cascada Bigar

Peste tot, semne cu Rezervatia Cheile Nerei, acces 5 lei/persoana. Nu am dat de nicio persoana care sa ne ia banii. Am bagat Pathfinderul pe drumul forestier si am mers cale de vreo 5 kilometri pana am ajuns in ograda unei mamaite care ne-a dat busuioc proaspat si ne-a lasat sa parcam masina langa un tractor. De acolo, pe jos, am trecut prin Poiana lui Trifu, am trecut Nera pe un pod suspendat si am mers pe niste poteci pana la lac. Un lac plin de pastravi, cu o apa limpede de o frumusete rara. Un lac despre care pozele spun mai multe.

Cascada La Vaioaga Complex Mulinologic

La intoarcere, am traversat Nera la picior, prin apa, si am luat-o inapoi spre masina. Dupa care a urmat o portiune de drum spre Stancilova, Carbunari si Sasca Montana absolut bombardata. Fara asfalt, plina de sleauri de ploaie, pietroaie si grohotis. Pe seara am ajuns in Sasca Montana unde am innoptat la o pensiune simpatica, drogandu-ne cu mirosul gratarului facut de alti turisti.

De dimineata am plecat spre Lacul Ochiul Beiului. Am vazut tunelurile din munte, Cascada La Vaioaga si Cascada Beusnita, dar si lacul albastru cu multe legende in spinare. Am vazut prostia romaneasca intr-un sarpe inofensiv omorat in mijlocul drumului si am plecat spre Timisoara cu un gust dulce-amarui.

Cascada Beusnita

Lacul Ochiul Beiului

Lindenfeld, satul parasit din varf de munte

Nu sunt foarte multe informatii despre Lindenfeld, un sat de sasi parasit de multi ani, situat langa Caransebes. Ca sa ajungi la el, trebuie sa mergi pe jos, pe un traseu de 3.5 ore, sau sa te aventurezi cu o masina potrivita pe vechiul drum, acum lasat in paragina si distrus de ploi. Noroc ca am avut in dotare o masina serioasa care a facut fata cu brio oricarei provocari dupa ce am cuplat 4x4. Cele mai mari probleme le puneau marile sleauri facute de apa care a sapat in pamantul moale al drumului.

Dar dupa ce am ajuns in varf, ne-am dat seama ca totul a meritat. Lindenfeld este fara indoiala unul din marile secrete ale tarii noastre. Si faptul ca este izolat, undeva departe, este un lucru bun ce i-a permis sa ramana neatins de mainile hotilor. Candva, aici erau zeci de case, mari, cu ograzi uriase, dar acum au mai ramas doar cateva case in picioare intregi, restul fiind ruine.

Biserica este si ea parasita, dar inca mai are clopotul si o cruce, iar in spatele ei se afla cimitirul. Exista o casa noua care este in constructie, pesemne un mostenitor al sasilor ce au trait odinioara pe aici. Si cand te uiti in zare, iti dai seama ca privelistea face toti banii. Pacat ca acest loc nu este promovat si nu este introdus intr-un circuit turistic, sau, si mai important, ca nu este protejat de niste legi care sa-l considere monument national.

Timisoara, Brad si Deva

Dupa ce am parasit drumul imposibil care coboara de la Lindenfeld, am tras o fuga si la Tunelul Iubirii. Un loc descoperit de cativa fotografi si denumit asa... nu se stie de ce. Insa este un loc unic in lume care te duce vrand nevrand la iubire. Cum ajungi aici? O iei spre Glimboca, iar intre localitatile Obreja si Glimboca, pe sensul catre Caransebes, este o parcare de masini, singura de altfel. Lasi masina acolo, traversezi, si o iei pe un drum de pamant prin camp care te duce exact la calea ferata. Sincer, poti ajunge aproape de calea ferata si cu masina. Si aici te poti bucura de o priveliste nemaivazuta ce merita fotografiata in orice anotimp!

Pe seara am ajuns in Timisoara, unde am si stat peste noapte, nu inainte insa de a vedea centrul superb al acestui oras. Chiar daca era o zi ca oricare alta din mijlocul saptamanii, localurile erau pline, lumea se plimba in zona pietonala si tot orasul parea plin de viata. Am revazut fantana cu pesti si locul din care beau porumbeii, dar si catedrala in care am fost botezat acum mai bine de 31 de ani. De fapt, am ajuns la Timisoara mai mult din nostalgie, in copilarie petrecand multi ani exact in acest centru care intre timp a devenit plin cu terase si localuri.

Undeva, langa Caransebes, se ascunde un loc de vis numit Tunelul Iubirii

De dimineata am plecat spre Deva, dar cu oprire in Brad. Un orasel minier care la prima vedere nu spune multe. Am fost aici cu un singur scop: sa vedem Muzeul Aurului, unic in tara noastra. Si chiar daca portiunea dintre Deva si Brad era in reparatii, plina de semafoare mobile la care asteptam o vesnicie, vizita muzeului a meritat. Am vazut si am inteles pentru ce se lupta oamenii la Rosia Montana, aur in stare pura, de o frumusete naturala iesita din comun, care iese din pamant dupa milioane de ani de procese lente.

Opera Timisoara Cetatea Deva

Vederea din Cetatea Deva

Dupa ce ne-am delectat cu stralucirea galbena a pepitelor de aur curat scoase din pamant, am reluat drumul cu semafoare si TIR-uri si am ajuns la Deva, unde am vazut cetatea. Dezamagitoare, din pacate... pentru ca nu este nimic de vizitat sau de vazut. Urci cu o telecabina pe sine, stai 5 minute sus, vezi niste ruine, pietre si cativa muncitori plictisiti, dupa care cobori si cauti alt loc mai pitoresc.

Brad - Muzeul Aurului Brad - Muzeul Aurului

Alba Iulia, locul care ne demonstreaza ca se poate

De la Deva la Alba Iulia am ajuns destul de repede. Nu stiam unde sa stam peste noapte, dar am avut noroc chiar cu un hotel comunist din centru, numit sugestiv... Hotel Cetate. Am parcat Nissan-ul in fata lui si ne-am plimbat cu bicicletele in cetatea cea noua a orasului. Un loc pe care vi-l recomandam cu toata inima. Nu ca ar fi peste masura de atragator, ci pentru ca ne demonstreaza ca daca cineva doreste sa faca ceva, reuseste.

Cetatea de la Alba Iulia a fost refacuta integral, adusa la niste standarde mondiale foarte ridicate. Este o cetate uriasa, dar nimic nu a fost lasat la voia intamplarii. Totul este reconditionat, curat si bine ingrijit. Este o placere sa te plimbi pe aleile pietruite, sa vezi crapii portocalii din bazine, sa te pozezi cu statuile din bronz si sa vezi muzeele deschise publicului fara taxa.

Fiecare cladire, monument istoric, are detalii despre istoricul sau si despre ce s-a intamplat la interior. Acolo gasesti documentele Unirii originale, ruine din toate epocile posibile, inclusiv romane, dar si ceva mai 'moderne', vechi de numai 400 de ani. O sa gasesti cladiri ce au fost candva biblioteci, observatorul astronomic, biserici si manastiri, dar si turnuri de aparare sau vechi rezerve de mancare sau vin.

Daca cumva ai si norocul sa vizitezi cetatea cand este un festival, totul pare plin de viata si ai parte de demonstratii medievale care te fac sa uiti in ce tara te afli. Poate ca nu ar strica sa invatam ceva din exemplul Alba Iulia: daca un oras detine o bogatie nepretuita, de ce sa nu profite de ea si sa o faca un obiectiv turistic principal pe care sa-l vada turistii din toata lumea?

Cheile Valisoarei, sarea si Kolozsvar

Dupa ce am parasit Alba Iulia, am ales sa urcam spre Cluj Napoca pe un drum foarte putin cunoscut de romani. E vorba de Cheile Valisoarei, un drum ce merge paralel cu soseaua principala Aiud-Turda. Peisaje excelente, un drum excelent asfaltat gol, viraje minunate care il puneau pe uriasul Pathfinder la munca. Este pacat ca nimeni nu stie de acest loc si nu sunt nici semne care sa-i indrume pe turisti sa se abata de la soseaua plina de masini si camioane pe care circula toata gloata.

Cheile Valisoarei

De pe Cheile Valisoarei am ajuns direct la Turda, acolo unde a trebuit sa vizitam celebra salina, laudata in toata Europa. Este clar ca o investitie de cateva milioane de Euro pentru modernizare si-a spus cuvantul: intrare spectaculoasa, lifturi moderne de sticla si organizare buna. Dar, sincer, preferata mea ramane tot salina de la Slanic Prahova, cu tot cu liftul ei ruginit care se loveste de peretii minei...

Salina Turda

Penultima noapte am petrecut-o la Cluj Napoca, pe vremuri denumit Kolozsvar. Ne-am plimbat prin centru, am admirat Lacul Gilau si am mancat zmeura proaspata in ritmuri indiene in centrul istoric. Am mai fost la Cluj de cateva ori, dar nici acum nu mi s-a parut spectaculos. Oricum, Alba Iulia nu se poate compara cu acest oras.

Targu Mures si Sovata

Nu am mai fost in Targu Mures. Asa ca, in drum spre ultima noapte din concediu de la Sovata, am luat-o prin acest oras. Ca orice turist, am luat-o la pas prin centrul mare, curat si ingrijit, cu parc pe mijloc, si am ramas placut impresionat de felul in care unele Consilii Judetene si Primarii reusesc sa infrumuseteze propria localitate. Este o placere sa te plimbi prin Targu Mures, te simti parca intr-o capitala din vest. Magazinele sunt toate deschise, primitoare, terase la tot pasul, cladirile vechi sunt impodobite cu flori la balcoane, totul este nou si se vede clar influenta ungureasca, calculata si bine organizata.

Primaria din Targu Mures: daca toate primariile ar avea flori, poate ca lumea ar fi mai buna...

De aici am mers spre Sovata, unul din locurile mele preferate din tara asta. De ce? Pentru ca aici, totul este perfect. De la langosul cu branza, usturoi si smantana facut de babutele de la un chiosc, pana la fiecare pensiune in parte, refacuta in cel mai mic detaliu si mancarea vanduta in strada de catre ambulanti. Nu mai adaug parcul in care este Lacul Ursul, parcul in care lumea socializeaza si asculta muzica, biserica veche din lemn, vilele comuniste care te lovesc cu nostalgie, Minicar-ul plin de copii care sunt veseli si mirosul de Kurtos ce strabate aerul.

Sovata Sovata

Poate ca altii prefera stiuletii de porumb si cojile de seminte care trosnesc sub talpi pe plaja din Costinesti. Poate ca unii prefera cluburile din Bucuresti in care calci pe chistoace de tigari si servetele, sau poate preferi Kudosul la rasarit, atunci cand nisipul nu se mai vede de sticle, personaje aburite si pahare sparte. Eu unul prefer Sovata, cu linistea, calmul si perfectiunea sa in care atat familiile, cat si tinerii, isi gasesc locul.

Ciuperca Mica, Mocanita si parcul de aventura

La Sovata nu te plictisesti. Te poti plimba cu Mocanita daca esti mai "tataie" si iti place calmul si natura. Dar te poti duce si la parcul de aventura de langa Lacul Tivoli, acolo unde ai parte de tiroliene ce traverseaza lacul si de trasee prin copaci, atat pentru adulti, cat si pentru copii. Le-am facut pe amandoua in aceeasi zi. La Mocanita am platit 30 de lei/persoana iar la 'joaca prin copaci' 15 lei.

Dar m-as intoarce oricand la Sovata pentru un singur loc: Ciuperca Mica. Este un restaurant mic, elegant, pe care il pot declara cu mana pe inima ca fiind locul cu cea mai buna mancare din tara asta. De la supa de ustuori in paine, pana la Gyros-ul de casa, prajitura Marlenka si limonada cu lavanda, totul este perfect, fara cusur. As fi in stare sa fac cate un 'City Break' pana la Sovata doar ca sa mananc la Ciuperca Mica, atat de mult imi place locul asta. Un loc caruia DA, vreau sa-i fac reclama pentru ca merita, si pe care vi-l recomand cu caldura daca ajungeti pe acolo.

La Herculane este unul din cei mai batrani arbori din lume, un Sequoia

2016 de kilometri cu Nissan Pathfinder

De la Sovata, am luat-o spre Bucuresti, prin Brasov. Cele 7 zile de plimbare prin tara noastra minunata erau aproape de sfarsit. Cand am predat masina inapoi inregistrasem 2016 de kilometri cu un consum mediu de 8.3 litri/100 km. Nu ma simteam deloc obosit si cu greu am lasat SUV-ul cel alb in parcare, despartirea fiind dificila. Ma obisnuisem cu volanul, cu scaunul, cu transmisia automata, cu zgomotul trapei, cu tot. Si devenisem un tot unitar. Mai mult, masina asta m-a facut sa-mi dau seama ca ai nevoie de un SUV serios daca vrei sa vezi cele mai indepartate secrete ale tarii noastre.

Un pod vechi de peste 100 de ani de la Baile Herculane

Dincolo de aceasta calatorie superba cu Nissan prin Romania, mi-am dat seama de doua lucruri: romanii habar nu au sa faca turism. Zone senzationale, unice in lume, zac ascunse de ochii nostri, fara sa fie promovate si sunt lasate la voia intamplarii. Romanii nu sunt bine organizati, fac evaziune fiscala la tot pasul in turism, nu stiu cum sa te faca la bani si iti ofera servicii ce lasa de dorit. Dar cel mai important lucru pe care l-am realizat in aceasta excursie este ca indiferent de motive, indiferent de starea drumurilor, de turism sau de neseriozitatea hotelierilor, Romania nu merita sa fie 'inselata' cu Grecia, Bulgaria sau orice alta tara.

Poate cea mai de pret lectie dupa ce am facut 2000 de kilometri, adunati la ceilalti 3500 facuti in anii precedenti, este asta: poate ca este corect fata de trecutul nostru si de viitorul copiilor nostri sa ne cunoastem propria tara, inainte sa ne apucam sa le vizitam pe celelalte.